Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 16:1-12, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 16:1 Cât privește strângerea de ajutoare pentru sfinți, să faceți și voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei.
2 În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.
3 Și când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veți socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.
4 Dacă va face să mă duc și eu, vor merge cu mine.
5 La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.
6 Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoțiți acolo unde voi avea să mă duc.
7 De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
8 Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime,
9 căci mi s-a deschis aici o ușă mare și largă și sunt mulți potrivnici.
10 Dacă sosește Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi, căci el este prins ca și mine la lucrul Domnului.
11 Nimeni dar să nu-l disprețuiască. Să-l petreceți în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații.
12 Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire.
...
Se afișează postările cu eticheta Andrei Banu. Afișați toate postările

duminică, 12 august 2018
12 aug. 2018, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Faptele Apostolilor 4:18-21, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Faptele Apostolilor 4:18 Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.
19 Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu,
20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.”
21 I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

duminică, 29 aprilie 2018
29 apr. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 12:1-11, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 12:1 În ce privește darurile duhovnicești, fraților, nu voiesc să fiți în necunoștință.
2 Când erați păgâni, știți că vă duceați la idolii cei muți, după cum erați călăuziți.
3 De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: „Isus să fie anatema!” Și nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.
4 Sunt felurite daruri, dar este același Duh;
5 sunt felurite slujbe, dar este același Domn;
6 sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți.
7 Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
8 De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință datorită aceluiași Duh;
9 altuia, credința prin același Duh; altuia, darul tămăduirilor prin același Duh;
10 altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tălmăcirea limbilor.
11 Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește.

duminică, 25 martie 2018
25 mar. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 10:1-22, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 10:1 Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare,
2 toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;
3 toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească
4 și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos.
5 Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
6 Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7 Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.”
8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii.
9 Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi.
10 Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.
14 De aceea, preaiubiții mei, fugiți de închinarea la idoli.
15 Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecați voi singuri ce spun.
16 Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos?
17 Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulți, suntem un trup, căci toți luăm o parte din aceeași pâine.
18 Uitați-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtășire cu altarul?
19 Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva?
20 Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii.
21 Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa dracilor.
22 Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât El?

duminică, 25 februarie 2018
25 feb. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 9:1-27, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 9:1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul?
2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul.
3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem?
5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului, și Chifa?
6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?
8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
10 Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
11 Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?
12 Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.
18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

duminică, 24 decembrie 2017
24 dec. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 2:1-12, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 2:1 Dupa ce S-a nascut Isus in Betleemul din Iudeea, in zilele imparatului Irod, iata ca au venit niste magi din rasarit la Ierusalim
2. si au intrebat: "Unde este Imparatul de curand nascut al iudeilor? Fiindca I-am vazut steaua in rasarit si am venit sa ne inchinam Lui."
3. Cand a auzit imparatul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; si tot Ierusalimul s-a tulburat impreuna cu el.
4. A adunat pe toti preotii cei mai de seama si pe carturarii norodului si a cautat sa afle de la ei unde trebuia sa Se nasca Hristosul.
5. "In Betleemul din Iudeea", i-au raspuns ei, "caci iata ce a fost scris prin prorocul:
6. "Si tu, Betleeme, tara lui Iuda, nu esti nicidecum cea mai neinsemnata dintre capeteniile lui Iuda; caci din tine va iesi o Capetenie, care va fi Pastorul poporului Meu Israel."
7. Atunci Irod a chemat in ascuns pe magi si a aflat intocmai de la ei vremea in care se aratase steaua.
8. Apoi i-a trimis la Betleem si le-a zis: "Duceti-va de cercetati cu de-amanuntul despre Prunc: si, cand Il veti gasi, dati-mi si mie de stire, ca sa vin si eu sa ma inchin Lui."
9. Dupa ce au ascultat pe imparatul, magii au plecat. Si iata ca steaua pe care o vazusera in rasarit, mergea inaintea lor, pana ce a venit si s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.
10. Cand au vazut ei steaua, n-au mai putut de bucurie.
11. Au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fata la pamant si I s-au inchinat; apoi si-au deschis vistieriile si I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna.
12. In urma, au fost instiintati de Dumnezeu in vis sa nu mai dea pe la Irod, si s-au intors in tara lor pe un alt drum.

duminică, 26 noiembrie 2017
26 nov. 2017, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 4:1-17, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 4:1 Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște slujitori ai lui Hristos și ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
2 Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui.
3 Cât despre mine, prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
4 Căci n-am nimic împotriva mea, totuși nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă este Domnul.
5 De aceea să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu.
6 Fraților, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine și la Apolo, ca, prin noi înșine, să învățați să nu treceți peste ce „este scris” și niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.
7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?
8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunși bogați! Iată-vă împărățind fără noi! Și măcar de ați împărăți cu adevărat, ca să putem împărăți și noi împreună cu voi!
9 Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte, fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.
10 Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puși în cinste; noi, disprețuiți!
11 Până în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc,
12 ne ostenim și lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm;
13 când suntem vorbiți de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
14 Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei.
15 Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16 De aceea vă rog să călcați pe urmele mele.
17 Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit și credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos și de felul cum învăț eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.

duminică, 5 noiembrie 2017
5 nov. 2017, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 3:10-23, Fiecare dintre noi trebuie să lucrăm, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3

duminică, 18 iunie 2017
18 iun. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 51:1-19, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 51:1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele!
2 Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăță-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.
5 Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă dar să pătrundă înțelepciunea înăuntrul meu!
7 Curățește-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie și bucurie și oasele pe care le-ai zdrobit Tu se vor bucura.
9 Întoarce-Ți privirea de la păcatele mele, șterge toate nelegiuirile mele!
10 Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!
11 Nu mă lepăda de la Fața Ta și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
12 Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință!
13 Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, și limba mea va lăuda îndurarea Ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele, și gura mea va vesti lauda Ta.
16 Dacă ai fi voit jertfe, Ți-aș fi adus, dar Ție nu-Ți plac arderile-de-tot.
17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.
18 În îndurarea Ta, varsă-Ți binefacerile asupra Sionului și zidește zidurile Ierusalimului!
19 Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi-de-tot și jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău viței.

miercuri, 14 iunie 2017
14 iun. 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 9:1-13, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 9:1 El le-a mai zis: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.”
2 După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și i-a dus singuri de o parte pe un munte înalt. Acolo S-a schimbat la față înaintea lor.
3 Hainele Lui s-au făcut strălucitoare și foarte albe, de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da.
4 Ilie li s-a arătat împreună cu Moise și sta de vorbă cu Isus.
5 Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să stăm aici, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
6 Căci nu știa ce să zică, atât de mare spaimă îi apucase.
7 A venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultați!”
8 Îndată, ucenicii s-au uitat împrejur și n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei.
9 Pe când se coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morți.
10 Ei au păstrat în ei lucrul acesta și se întrebau între ei ce să însemne învierea aceea dintre cei morți.
11 Ucenicii I-au pus următoarea întrebare: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?”
12 El le-a răspuns: „Ilie va veni întâi și va așeza din nou toate lucrurile, tot așa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult și să fie defăimat.
13 Dar Eu vă spun că Ilie a și venit și ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.”
14 Când au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor și pe cărturari întrebându-se cu ei.

duminică, 7 mai 2017
7 mai 2017, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 21:27-36, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3

7 mai 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 61:1-8, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 61:1 Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea!
2 De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!
3 Căci Tu ești un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmașului.
4 Aș vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău; să alerg la adăpostul aripilor Tale.
5 Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculți juruințele, Tu îmi dai moștenirea celor ce se tem de Numele Tău.
6 Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească-i-se anii pe vecie!
7 În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea și credincioșia Ta să vegheze asupra lui!
8 Atunci voi cânta neîncetat Numele Tău și zi de zi îmi voi împlini juruințele.

duminică, 30 aprilie 2017
30 apr. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 21:10-17, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 21:10 Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mișcare și fiecare zicea: „Cine este acesta?”
11 „Este Isus, Prorocul, din Nazaretul Galileii”, răspundeau noroadele.
12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei
13 și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”
14 Niște orbi și șchiopi au venit la El în Templu și El i-a vindecat.
15 Dar preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea și pe copii strigând în Templu și zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16 Și I-au zis: „Auzi ce zic aceștia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-ați citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug’?”
17 Și, lăsându-i, a ieșit din cetate și S-a îndreptat spre Betania și a rămas acolo.

duminică, 16 aprilie 2017
16 apr. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 24:1-49, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Luca 24:1 În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea și altele împreună cu ele au venit la mormânt dis-de-dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră.
2 Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
3 au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus.
4 Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în haine strălucitoare.
5 Îngrozite, femeile și-au plecat fețele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?
6 Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
7 când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învieze.”
8 Și ele și-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
9 La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți.
10 Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, și celelalte care erau împreună cu ele.
11 Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme și nu le credeau.
12 Dar Petru s-a sculat și a dat fuga la mormânt. S-a plecat și s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâșiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.
13 În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim,
14 și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
15 Pe când vorbeau ei și se întrebau, Isus S-a apropiat și mergea pe drum împreună cu ei.
16 Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască.
17 El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Și ei s-au oprit, uitându-se triști.
18 Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu ești singurul străin aici, în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
19 „Ce?” le-a zis El. Și ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte și în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea întregului norod.
20 Cum preoții cei mai de seamă și mai-marii noștri L-au dat să fie osândit la moarte și L-au răstignit?
21 Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
22 Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt,
23 nu I-au găsit trupul și au venit și au spus că ar fi văzut și o vedenie de îngeri, care ziceau că El este viu.
24 Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”
25 Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii!
26 Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?”
27 Și a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
28 Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.
29 Dar ei au stăruit de El și au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară și ziua aproape a trecut.” Și a intrat să rămână cu ei.
30 Pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o.
31 Atunci li s-au deschis ochii și L-au cunoscut, dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.
32 Și au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?”
33 S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors în Ierusalim și au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei adunați la un loc
34 și zicând: „A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Simon.”
35 Și au istorisit ce li se întâmplase pe drum și cum L-au cunoscut la frângerea pâinii.
36 Pe când vorbeau ei astfel, Însuși Isus a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”
37 Plini de frică și de spaimă, ei credeau că văd un duh.
38 Dar El le-a zis: „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?
39 Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele, Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.”
40 (Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și picioarele Sale.)
41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?”
42 I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere.
43 El le-a luat și a mâncat înaintea lor.
44 Apoi, le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.”
45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile.
46 Și le-a zis: „Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți.
47 Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.
48 Voi sunteți martori ai acestor lucruri.
49 Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

duminică, 26 martie 2017
26 mar. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 6:7-13, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 6:7 Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.
8 Să nu vă asemănați cu ei; căci Tatăl vostru știe de ce aveți trebuință, mai înainte ca să-I cereți voi.
9 Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău;
10 vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.
11 Pâinea noastră cea de toate zilele1 dă-ne-o nouă astăzi
12 și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri2
13 și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’

miercuri, 15 martie 2017
15 mar. 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 5:21-43, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 5:21 După ce a trecut Isus iarăși de cealaltă parte cu corabia, s-a adunat mult norod în jurul Lui. El stătea lângă mare.
22 Atunci a venit unul din fruntașii sinagogii, numit Iair. Cum L-a văzut, fruntașul s-a aruncat la picioarele Lui
23 și I-a făcut următoarea rugăminte stăruitoare: „Fetița mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ți pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască.”
24 Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea.
25 Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge.
26 Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea și nu simțise nicio ușurare, ba încă îi era mai rău.
27 A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui.
28 Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
29 Și îndată, a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.
30 Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?”
31 Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: ‘Cine s-a atins de Mine?’”
32 El se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta.
33 Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul.
34 Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta.”
35 Pe când vorbea El încă, iată că vin niște oameni de la fruntașul sinagogii, care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învățătorul?”
36 Dar Isus, fără să țină seamă de cuvintele acestea, a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”
37 Și n-a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov.
38 Au ajuns la casa fruntașului sinagogii. Acolo, Isus a văzut o zarvă și pe unii care plângeau și se tânguiau mult.
39 A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.”
40 Ei își băteau joc de El. Atunci, după ce i-a scos afară pe toți, a luat cu El pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce-L însoțiseră și a intrat acolo unde zăcea copila.
41 A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!”
42 Îndată, fetița s-a sculat și a început să umble, căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți.
43 Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta și a zis să dea de mâncare fetiței.

duminică, 26 februarie 2017
26 feb. 2017, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 18:23-19:12; Ioan 1:19-27, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Faptele apostolilor 18:23 După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat și a străbătut din loc în loc ținutul Galatiei și Frigiei, întărind pe toți ucenicii. 18:24 La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii și era tare în Scripturi. 18:25 El era învățat în ce privește Calea Domnului, avea un duh înfocat și vorbea și învăța amănunțit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan. 18:26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila și Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei și i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu. 18:27 Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, frații l-au îmbărbătat să se ducă și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră; 18:28 căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul. 19:1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici 19:2 și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” 19:3 „Dar cu ce botez ați fost botezați?”, le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” 19:4 Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” 19:5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. 19:6 Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, și vorbeau în alte limbi și proroceau. 19:7 Erau cam doisprezece bărbați de toți. 19:8 În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. 19:9 Dar, fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărțit pe ucenici de ei și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran. 19:10 Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. 19:11 Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; 19:12 până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau bolile și ieșeau afară din ei duhurile rele.
Ioan 1:19 Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe niște preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?”
20 El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
21 Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?” Și el a zis: „Nu sunt!” „Ești prorocul?” Și el a răspuns: „Nu!”
22 Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?”
23 „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziți calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia.”
24 Trimișii erau din partea fariseilor.
25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu ești Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoașteți.
27 El este Acela care vine după mine și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.”

duminică, 12 februarie 2017
12 feb. 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 5:12-16, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Luca 5:12 Isus era într-una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu fața la pământ, L-a rugat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.”
13 Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!” Îndată l-a lăsat lepra.
14 Apoi, i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
15 Se răspândea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor.
16 Iar El Se ducea în locuri pustii și Se ruga.

miercuri, 25 ianuarie 2017
25 ian. 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 3:13-35, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 3:13 În urmă, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El.
14 A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască.
15 Le-a dat și putere să vindece bolile și să scoată dracii.
16 Iată cei doisprezece pe care i-a rânduit: Simon, căruia i-a pus numele Petru;
17 Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”;
18 Andrei; Filip; Bartolomeu; Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Tadeu; Simon Canaanitul
19 și Iuda Iscarioteanul, care L-a și vândut.
20 Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că nu puteau nici măcar să prânzească.
21 Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Și-a ieșit din minți.”
22 Și cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.”
23 Isus i-a chemat la El și le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana?
24 Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui.
25 Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui.
26 Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el.
27 Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.
28 Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta,
29 dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.”
30 Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”
31 Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme.
32 Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută.”
33 El a răspuns: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?”
34 Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea și frații Mei!
35 Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”

duminică, 15 ianuarie 2017
15 ian. 2017, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 17:15-34, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Faptele apostolilor 17:15 Cei ce însoțeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors cu însărcinarea să ducă lui Sila și lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
16 Pe când îi aștepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli.
17 În sinagogă stătea deci de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piață stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
18 Unii din filosofii epicurieni și stoici au intrat în vorbă cu el. Și unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții, când l-au auzit că vestește pe Isus și învierea, ziceau: „Pare că vestește niște dumnezei străini.”
19 Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag și au zis: „Putem să știm care este această învățătură nouă pe care o vestești tu?
20 Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să știm ce vrea să zică aceasta.”
21 Căci toți atenienii și străinii care stăteau în Atena nu-și petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22 Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: „Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși.
23 Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: ‘Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiți, fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu.
24 Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini.
25 El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.
26 El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28 Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: ‘Suntem din neamul Lui…’
29 Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului.
30 Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască,
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…”
32 Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc, iar alții au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.”
33 Astfel, Pavel a ieșit din mijlocul lor.
34 Totuși unii au trecut de partea lui și au crezut; între aceștia erau Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris și alții împreună cu ei.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)