duminică, 22 noiembrie 2015

22, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 1 Tesaloniceni 5:1-11, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
1 Tesaloniceni 5:1 Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. 5:2 Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. 5:3 Când vor zice: „Pace și liniște!”, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. 5:4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. 5:5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. 5:6 De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. 5:7 Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; și, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. 5:8 Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii. 5:9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, 5:10 care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. 5:11 De aceea mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr.
...

miercuri, 18 noiembrie 2015

18, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:1-13, mesaj transmis prin Traian Coteanu Descarcă MP3
...

18, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:6, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Filipeni 4:6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.
...

18, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:1-7, mesaj transmis prin Ion (Pompiliu) Stan Descarcă MP3
...
Filipeni 4:1 De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților! 4:2 Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. 4:3 Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieții. 4:4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă! 4:5 Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. 4:6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. 4:7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
...

18, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:10-13, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Filipeni 4:10 Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârșit, ați putut să vă înnoiți iarăși simțămintele voastre față de mine. Vă gândeați voi la așa ceva, dar vă lipsea prilejul. 4:11 Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. 4:12 Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. 4:13 Pot totul în Hristos care mă întărește.
...

duminică, 15 noiembrie 2015

15, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:37-47, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...

15, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Mărturie, Mărturie personală, mesaj transmis prin Cristian Ciobanu Descarcă MP3
...
Cea mai apăsătoare problemă era dependența mea de jocurile de noroc. Viața mea din ultimii cinci ani ajunsese un calvar, munceam doar pentru acele jocuri de noroc.
M-am pocăit în aprilie.
...

15, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:37-47, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” 2:38 „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. 2:39 Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” 2:40 Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” 2:41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. 2:42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 2:43 Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 2:44 Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. 2:45 Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. 2:46 Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. 2:47 Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.
Ce este conștiința?
Romani 2:15 și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.
...

15, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 4:1-14, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:1 Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. 4:2 Însă Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui. 4:3 Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. 4:4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 4:5 a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 4:6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. 4:7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 4:8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării. 4:9 Femeia samariteancă I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. 4:10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” 4:11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? 4:12 Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?” 4:13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 4:14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.”
...

miercuri, 11 noiembrie 2015

11, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:6, Ioan 14:14, Cereri și rugăciuni, mesaj transmis prin Dr. Mircea Iorga Descarcă MP3
...
Filipeni 4:6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.
Ioan 14:14 Cereți Tatălui în Numele Meu și Eu voi face.
...

11, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:20-21, Angajamentul lui Dumnezeu de a schimba trupurile noastre, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Filipeni 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
...

11, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:4, Luther și păsărelele, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Filipeni 4:4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!
...

11, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:1-9, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Filipeni 4:1 De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților! 4:2 Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. 4:3 Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieții. 4:4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă! 4:5 Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. 4:6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. 4:7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. 4:8 Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună și orice laudă, aceea să vă însuflețească. 4:9 Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine și ce ați văzut în mine, faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.
...

duminică, 8 noiembrie 2015

8, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:22-41, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Proclamarea Evangheliei, versetele 22-36
Faptele apostolilor 2:40 Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
Vestitorul Evangheliei s-a implicat în starea de inimă a ascultătorului. Acel interest al evamghelistului, daca iubește sufletele, care îndeamnă la această decizie pe care trebuie s-o ia ascultătorul.
Pasul al treilea este acest răspuns al ascultătorilor, dar nu toți. Acest auditoriu este un auditoriu larg, probabil la câteva sute de mii. Datoria noastră ca credincioși este vestirea Evangheliei. Dar lucrarea în inima celor care ascultă Evanghelia o face numai Dumnezeu.
Auzirea Evangheliei nu este singurul pas, ci mai este următorul pas de a înțelege Evanghelia.
Acești aproape 3000 de oameni au acceptat pe loc. Această mărturie publică pe care o dau imediat acești oameni. Duhul Sfânt numără pe cei care s-au pocăit.
Faptele apostolilor 4:13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus.
Ucenicilor le aducea Duhul Sfânt aminte. Duhul Sfânt îi sistematizează vorbirea. Aceștia spuneau pe de rost pasaje din Scriptură.
Acest rezumat al Evangheliei.
Adresabilitatea acestui mesaj este pentru Iudei.
Cerul are nevoie în continuare de inimi de mijlocitori din partea celor care sunt credincioși.
...

8, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:22-41, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți; 2:23 pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. 2:24 Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. 2:25 Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin. 2:26 De aceea, mi se bucură inima și mi se înveselește limba; chiar și trupul mi se va odihni în nădejde: 2:27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința morților și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea. 2:28 Mi-ai făcut cunoscut căile vieții și Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de față.” 2:29 Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraților, să vă spun fără sfială că a murit și a fost îngropat; și mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 2:30 Fiindcă David era proroc și știa că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmașii săi pe scaunul lui de domnie, 2:31 despre învierea lui Hristos a prorocit și a vorbit el, când a zis că sufletul Lui nu va fi lăsat în Locuința morților și trupul Lui nu va vedea putrezirea. 2:32 Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui. 2:33 Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți. 2:34 Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, 2:35 până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” 2:36 Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.” 2:37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” 2:38 „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh. 2:39 Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” 2:40 Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiți-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” 2:41 Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
...

8, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 13:1-6, Cu privire la iubirea de bani, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 13:1 Stăruiți în dragostea frățească. 13:2 Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri. 13:3 Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup. 13:4 Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. 13:5 Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” 13:6 Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Noblețea muncii. Toate au rostul lor.
Efeseni 4:28
Efeseni 4:28 Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.
...

miercuri, 4 noiembrie 2015

4, Miercuri - 5

Zidire, seara
Predică, Filipeni 2:5; 3:15; 4:2-3, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Filipeni 2:5 Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus
Filipeni 3:15 Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și, dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. 4:2 Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. 4:3 Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieții.
...

4, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:20-4:7, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...

4, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 4:4, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
4:4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!
...

4, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:20-21, Așteptarea Domnului Isus Hristos, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Filipeni 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
...

4, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:20-4:7, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Filipeni 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile. 4:1 De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților! 4:2 Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. 4:3 Și pe tine, adevărat tovarăș de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieții. 4:4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă! 4:5 Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. 4:6 Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. 4:7 Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
...

duminică, 1 noiembrie 2015

1, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:1-21, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...

1, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:1-21, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
2 aspecte au însoțit coborârea Duhului Sfânt: un vâjâit și niște limbi ca de foc.
Un simbol: vântul.
Asemeni vântului și Duhul Sfânt este irezistibil.
Ioan 16:8 Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul...
Când Duhul Sfânt lucrează, lucrează până la capăt.
Duhul Sfânt este invizibil, așa cum este și vântul. Condiție de bază pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu este nașterea din nou.
Vântul este indispensabil.
Apocalipsa 7:1 După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.
Nu e vânt, n-ai ploaie. N-ai ploaie, n-ai mâncare.
Ioan 7:38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” 7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Vântul în mod fizic are rolul de a poleniza. Cea mai parte a polenizării are loc prin vânt.
Galateni 5:22
...

1, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:1-21, mesaj transmis prin Teo Toculeț Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:1 În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 2:2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. 2:3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. 2:4 Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 2:5 Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. 2:6 Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 2:7 Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? 2:8 Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 2:9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2:10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, 2:11 cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” 2:12 Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?” 2:13 Dar alții își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!” 2:14 Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele! 2:15 Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. 2:16 Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: 2:17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa vise! 2:18 Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu și vor proroci. 2:19 Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pământ, sânge, foc și un vârtej de fum; 2:20 soarele se va preface în întuneric, și luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare și strălucită. 2:21 Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”
Ascultarea. Domnul Isus le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim și să aștepte.
Exemplul neascultării: Saul.
1 Samuel 15:3 Du-te acum, bate pe Amalec și nimicește cu desăvârșire tot ce-i al lui; să nu-i cruți, și să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii, cămilele și măgarii, boii și oile.” 15:7 Saul a bătut pe Amalec, de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului. 15:8 A prins viu pe Agag, împăratul lui Amalec, și a nimicit cu desăvârșire tot poporul, trecându-l prin ascuțișul sabiei. 15:9 Dar Saul și poporul au cruțat pe Agag și oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii grași și tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârșire, și au nimicit numai tot ce era prost și nebăgat în seamă. 15:15 Saul a răspuns: „Le-au adus de la amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului Dumnezeului tău; iar pe celelalte le-am nimicit cu desăvârșire.” 15:20 Saul a răspuns lui Samuel: „Am ascultat glasul Domnului și m-am dus în calea pe care mă trimitea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți; 15:21 dar poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal.” 15:22 Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. 15:23 Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” 15:28 Samuel i-a zis: „Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta și o dă altuia mai bun decât tine.
Ascultarea: Iosua.
Iosua 6:2 Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul și pe împăratul lui, pe vitejii lui ostași. 6:3 Înconjurați cetatea, voi toți bărbații de război, dând ocol cetății o dată. Așa să faci șase zile. 6:4 Șapte preoți să poarte înaintea chivotului șapte trâmbițe de corn de berbec; în ziua a șaptea, să înconjurați cetatea de șapte ori, și preoții să sune din trâmbițe.
Ucenicii în Faptele apostolilor 1.
Faptele apostolilor 1:4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
Pe lângă ascultare ne trebuie și răbdare.
Noi trebuie să ne supunem lui Dumnezeu și metodelor în care El vrea să lucreze.
Ucenicii au așteptat în rugăciune.
Faptele apostolilor 2:32 Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori ai Lui. 2:33 Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și auziți.
Coborârea Duhului Sfânt este un rezultat al ridicării Domnului Isus Hristos la cer la dreapta lui Dumnezeu.
Rugăciunea. Cum îl așteptăm noi pe Domnul Isus. Îl așteptăm în pasivitate?
Rugăciunea dă naștere la treziri.
Ascultarea și rugăciunea. Haideți să stăm înaintea Domnului și să vedem lucrurile în care nu suntem ascultători.
Cum este viața ta? În această seară ce curge din inima ta?
...

1, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Filipeni 6:18-20, Galateni 4:31-5:15, mesaj transmis prin Ștefan Mândroiu Descarcă MP3
...
Efeseni 6:18 Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții 6:19 și pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, 6:20 al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.
Galateni 4:31 De aceea, fraților, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. 5:1 Rămâneți, dar, tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei. 5:2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. 5:3 Și mărturisesc iarăși, încă o dată, oricărui om care primește tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea. 5:4 Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har. 5:5 Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii. 5:6 Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste. 5:7 Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultați de adevăr? 5:8 Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. 5:9 Puțin aluat face să se dospească toată plămădeala. 5:10 Eu, cu privire la voi, am în Domnul încrederea că nu gândiți altfel. Dar cel ce vă tulbură va purta osânda, oricine ar fi el. 5:11 Cât despre mine, fraților, dacă mai propovăduiesc tăierea împrejur, de ce mai sunt prigonit? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus. 5:12 Și schilodească-se odată cei ce vă tulbură! 5:13 Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. 5:14 Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 5:15 Dar, dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama să nu fiți nimiciți unii de alții.
...

miercuri, 28 octombrie 2015

28, Miercuri - 5

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17-4:1, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...

28, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:21, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Filipeni 3:21 "... trupul stării noastre smerite ..."
...

28, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17-4:1, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...

28, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:20, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Filipeni 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
...

28, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17-4:1, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Filipeni 3:17 Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. 3:18 Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. 3:19 Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile. 4:1 De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților!
...

duminică, 25 octombrie 2015

25, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:1-13, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
...

25, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:3, Despre coborârea Duhului Sfânt, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei.
...

25, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 2:1-13, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 2:1 În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 2:2 Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. 2:3 Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. 2:4 Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. 2:5 Și se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. 2:6 Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 2:7 Toți se mirau, se minunau și ziceau unii către alții: „Toți aceștia care vorbesc nu sunt galileeni? 2:8 Cum, dar, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? 2:9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2:10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părțile Libiei dinspre Cirena, oaspeți din Roma, iudei sau prozeliți, 2:11 cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” 2:12 Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă și ziceau unii către alții: „Ce vrea să zică aceasta?” 2:13 Dar alții își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de must!”
...

25, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 1 Tesaloniceni 4:1-18, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
1 Tesaloniceni 4:1 Încolo, fraților, fiindcă ați învățat de la noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm și vă îndemnăm, în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta. 4:2 Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie; 4:4 fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, 4:5 nu în aprinderea poftei, ca Neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu. 4:6 Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. 4:7 Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. 4:8 De aceea, cine nesocotește aceste învățături nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat și Duhul Său cel Sfânt. 4:9 Cât despre dragostea frățească, n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții, 4:10 și iubiți în adevăr pe toți frații care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea. 4:11 Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. 4:12 Și astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară și să n-aveți trebuință de nimeni. 4:13 Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. 4:14 Căci, dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El. 4:15 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. 4:16 Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. 4:17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 4:18 Mângâiați-vă, dar, unii pe alții cu aceste cuvinte.
...

miercuri, 21 octombrie 2015

21, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
3 aspecte:
1) aspectul mântuirii,
Filipeni 3:15 ... pe toți care suntem desăvârșiți; ...
2) mântuirea ca viață trăită pe pământul acesta
Efeseni 4:11 Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, 4:12 pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
procesul practic de sfințire.
3) faza finală a călătoriei noastre care se soldează și cu premierea.
În aceste trupuri de slava credincioșii vor participa la premiere, dar nu toți vor lua premiu. Dar aceia care vor fi premiați vor primi o desăvârșire în plus, aceea că va ajunge în fața Domnului Hristos și premiat.
Cuvântul lui Dumnezeu ne dorește de a ajunge la starea de a ajunge desăvârșiți premiați.
...

21, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17,21, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...
Filipeni 3:17 Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi.
Filipeni 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
...

21, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:12-15, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Filipeni 3:12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; ...
Premiul poate fi că am și ajuns desăvârșit?
Filipeni 3:12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. 3:13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, 3:14 alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 3:15 Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și, dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință.
Filipeni 3:15 Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți;
1 Corinteni 2:6 Totuși ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârșiți este o înțelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți. 2:7 Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
1 Corinteni 2:14 Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. 2:15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, și el însuși nu poate fi judecat de nimeni.
1 Corinteni 3:1 Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos.
Oameni lumești. Prunci cu vârstă înaintată.
1 Corinteni 3:2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi,
1 Corinteni 2:15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, și el însuși nu poate fi judecat de nimeni.
Normalitatea vieții lui Pavel era trăirea prin Duhul Sfânt.
1 Corinteni 2:16 Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Pot eu, cât trăiesc în trup, să ajung la căpătarea unei desăvârșiri?
...

21, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17-21, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Filipeni 3:17 Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. 3:18 Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. 3:19 Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
...

duminică, 18 octombrie 2015

18, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:12-26, Așteptare în acțiune, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...

18, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:12-26, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 1:12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. 1:13 Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul și Iuda, fiul lui Iacov. 1:14 Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. 1:15 În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților – numărul celor adunați laolaltă era de aproape o sută douăzeci – și a zis: 1:16 „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. 1:17 El era din numărul nostru și era părtaș al aceleiași slujbe. 1:18 Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s-au vărsat toate măruntaiele.” 1:19 Lucrul acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui.” – 1:20 În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuința lui să rămână pustie, și nimeni să nu locuiască în ea!” și: „Slujba lui s-o ia altul!” 1:21 Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoțit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi, 1:22 cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălțat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept martor al învierii Lui. 1:23 Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, și pe Matia. 1:24 Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din acești doi l-ai ales 1:25 ca să ia loc în slujba și apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.” 1:26 Au tras la sorți, și sorțul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
...

18, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 13:1-6, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 13:1 Stăruiți în dragostea frățească. 13:2 Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri. 13:3 Aduceți-vă aminte de cei ce sunt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii care și voi sunteți în trup. 13:4 Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. 13:5 Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” 13:6 Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”
Proverbe 12:27 Leneșul nu-și frige vânatul, dar comoara de preț a unui om este munca. –
Proverbe 14:23 Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă. –
2 Timotei 2:6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.
...

miercuri, 14 octombrie 2015

14, Miercuri - 6

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:17, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...
Filipeni 3:17 Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi.
...

14, Miercuri - 5

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:10-21, mesaj transmis prin Ion Bărbieru Descarcă MP3
...

14, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3, Țintim un premiu, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...

14, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:13, mesaj transmis prin Ion Bărbieru Descarcă MP3
...
Filipeni 3:13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte
...

14, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:10-21, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Filipeni 3:10 Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; 3:11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. 3:12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. 3:13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, 3:14 alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. 3:15 Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți care suntem desăvârșiți; și, dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. 3:16 Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel. 3:17 Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. 3:18 Căci v-am spus de multe ori, și vă mai spun și acum, plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. 3:19 Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. 3:20 Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. 3:21 El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
...

14, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Efeseni 4:16, Adunarea este un trup, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Efeseni 4:16 Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste.
...

duminică, 11 octombrie 2015

11, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:1-11, Călăuzirea Duhului Sfânt, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...

11, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:8, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 1:8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
...

11, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:1-11, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, 1:2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 1:3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. 1:4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 1:5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” 1:6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” 1:7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 1:8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” 1:9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. 1:10 Și, cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb 1:11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”
...

11, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Matei 6:1-4, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Matei 6:1 Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. 6:2 Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. 6:3 Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, 6:4 pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
...

miercuri, 7 octombrie 2015

7, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:10, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Viața de credință este o viață centrată în Domnul Isus, și Domnul Isus este o Ființă creștină. Fuga de neprihănirea proprie ca să ajungi la Isus.
"Puterea învierii Lui, părtășia suferințelor Lui". Ele sunt supranaturale. Este o problemă de credință, de renunțare la mine ca să ajung la El.
Filipeni 3:10 Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
Puterea unei vieți noi.
Apostolul Pavel ne spune despre o alergare cu inima.
Evrei 12:3 Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.
2 Corinteni 4:1 De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
2 Corinteni 4:14 Și știm că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia și pe noi împreună cu Isus și ne va face să ne înfățișăm împreună cu voi. 4:15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu. 4:16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. 4:17 Căci întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. 4:18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
Este o alergare pentru asemănarea cu moartea Domnului Isus. Alergarea spre această Cruce unde biruința este totală.
Să mergi cu viața ta la Cruce!
Vreau să renunț la mine!
Se pleacă de la asemenea cu moartea Lui. Există un drum de experiență de la moarte la viață, la viața de înviere. Să ajungi liber de orice-i firesc!
...

7, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:10,11, Temelia sau linia de start, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
"Să fiu găsit în El", condiție esențială pentru ca cursa să fie luată în calcul.
Mereu e cineva care ne verifică.
Cel mântuit este un om neprihănit, aceasta e linia de start.
Filipeni 3:11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.
Era ideea ca să fie contemporan cu revenirea Domnului Isus.
Ținta alergatorului.
Filipeni 3:12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.
Gândirea creștină, caracterul creștin, fapta. Are Duhul Sfânt mult de lucrat la gândirea noastră.
...

7, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Filipeni 3:12-14, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Filipeni 3:12 Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus. 3:13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, 3:14 alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
1 Corinteni 9:24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați, dar, în așa fel, ca să căpătați premiul! 9:25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
Care este scopul nostru, al vieții de credință?
...

duminică, 4 octombrie 2015

4, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:1-8, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
O traducere literala ar fi "Fapte de apostoli". Alte traduceri o numesc simplu: "Fapte".
3 piscuri
1) Înălțarea Domnului Isus. La patruzeci de zile s-a înălțat la cer.
2) Ziua cinzecimii sau coborârea Duhului Sfânt.
3) Revenirea Domnului Isus Hristos.
Natura și aria de răspândire a lucrării lor.
Matei 5:14 Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
Efeseni 1:13 Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
...

4, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:4,5, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 1:4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 1:5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.”
Tit 2:11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat 2:12 și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, 2:13 așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos.
3 atitudini la ucenici:
1) v4, așteptarea implică ascultare la cuvânt;
Faptele apostolilor 1:4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine.
Luca 12:45 Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu zăbovește să vină”; dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete,
Toate făgăduințele din Biblie sunt în mod direct sau indirect condiționate de ascultare.
2) v14 Rugăciunea a ajutat pe ucenici să aibă o atitudine corectă în așteptare.
Faptele apostolilor 1:14 Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.
3) v8 așteptarea implică lucrare
Faptele apostolilor 1:8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
1 Tesaloniceni 1:9 Căci ei înșiși istorisesc ce primire ne-ați făcut și cum de la idoli v-ați întors la Dumnezeu, ca să slujiți Dumnezeului celui viu și adevărat 1:10 și să așteptați din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morți, pe Isus, care ne izbăvește de mânia viitoare.
Marcu 15:43 a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al soborului, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus.
Proverbe 10:28 Așteptarea celor neprihăniți nu va fi decât bucurie...
...

4, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 1:1-8, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 1:1 Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă și să învețe pe oameni, 1:2 de la început până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. 1:3 După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu. 1:4 Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine. 1:5 Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veți fi botezați cu Duhul Sfânt.” 1:6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” 1:7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 1:8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
...

4, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Matei 5:43-48, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Matei 5:43 Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.” 5:44 Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, 5:45 ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. 5:46 Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? 5:47 Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? 5:48 Voi fiți, dar, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.
Leviticul 19:18 ... Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul.
...