duminică, 21 februarie 2016

21, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 5:12-42, O viață creștină normală, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă MP3
...
Geneza 8:22 Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!”
Izbânda apostolilor.
Apare reacția celui rău. Cel rău se folosește de agenții lui pentru a aduce încercare în viața celor credincioși.
Faptele apostolilor 5:12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod...
Ce facem cu mâinile noastre? Exemplul Tabitei, Dorca, care cosea haine. Câte lucruri minunate pot ieși din mâinile noastre!
Faptele apostolilor 5:15 până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
Faptele apostolilor 19:11 Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; 19:12 până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau bolile și ieșeau afară din ei duhurile rele.
Dar oamenii au transformat aceste obiecte care au adus binecuvântare în obiecte de închinare, o pervertire neîngăduită a ceea ce oferă Dumnezeu.
Ținta privirii celui credincios trebuie să fie Dumnezeu.
Faptele apostolilor 5:17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 5:18 au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște.
O vreme de încercare, dar acolo vedem că Dumnezeu nu i-a uitat.
Faptele apostolilor 5:19 Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: 5:20 „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.”
Faptele apostolilor 5:23 „Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stând în picioare la uși; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
Cel credincios nu poate fi niciodată întemnițat și mă refer la partea spirituală.
2 Samuel 22:30 ... cu Dumnezeul meu sar peste zid.
Iată un Dumnezeu care nu este absent. Se folosește de un Gamaliel.
Atitudinea apostolilor este extrem de pozitivă.
Faptele apostolilor 5:41 Ei au plecat dinaintea soborului și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți pentru Numele Lui.
Și aceasta va trece.
Luca 3:5 Orice vale va fi astupată, orice munte și orice deal va fi prefăcut în loc neted; ...
Faptele apostolilor 5:13 și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; ...
Cuvântul lui Dumnezeu este un semnal de alarmă pentru oamenii care vor să se alipească de oameni dar nu de Dumnezeu.
Faptele apostolilor 5:14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult;
Ce să facem atunci când se înmulțesc binecuvântările?
Faptele apostolilor 5:30 Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.
...

21, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 5:12-32, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 5:12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod. Toți stăteau împreună în pridvorul lui Solomon 5:13 și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare. 5:14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult; 5:15 până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. 5:16 Mulțimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetățile vecine, și aducea pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate: și toți se vindecau. 5:17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 5:18 au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște. 5:19 Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: 5:20 „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.” 5:21 Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineață în Templu și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el au venit pe neașteptate, au adunat soborul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel și au trimis la temniță să aducă pe apostoli. 5:22 Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniță. S-au întors și au spus astfel: 5:23 „Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stând în picioare la uși; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” 5:24 Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întâmplări. 5:25 Cineva a venit și le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-ați băgat în temniță stau în Templu și învață pe norod.” 5:26 Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod. 5:27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Și marele preot i-a întrebat astfel: 5:28 „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui Om.” 5:29 Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 5:30 Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. 5:32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Faptele apostolilor 4:19 Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
Faptele apostolilor 5:29 Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
Primii creștini erau oameni care aveau principii clare, definite. Se verifică în viața apostilor principiul de viață: ascultarea de Dumnezeu.
Convingeri puternice lucrate de Dumnezeu.
Avem noi convingeri lucrate de Duhul lui Dumnezeu? Se văd ele în viața noastră?
Cei care n-au principii de viață creștine sunt numiți de Iacov nehotărâți și nestatornici.
Principii de viață puternic conturate.
În Daniel sunt patru exemple de oameni cu principii de viață. Să nu ții cont ce spune majoritatea, toată lumea.
Credinciosul este intolerant cu păcatul.
Să fi gata să plătești prețul.
Să fi consecvent indiferent de circumstanțe.
Oamenii cu convingeri puternice nu vor căuta calea de mijloc, calea compromisului.
Faptele apostolilor 5:29 ... „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ...
2 Timotei 3:4 vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;
Ce ai mai mult în viață, de acela vei asculta.
Matei 10:37 Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Atenție ce umple viața voastră!
Ce este mai mult în viața noastră?
Este mai mult din Dumnezeu în viața voastră?
...

21, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 18:21-35, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...

21, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 18:21-35, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
Matei 18:21 Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” 18:22 Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte. 18:23 De aceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi. 18:24 A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. 18:25 Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria. 18:26 Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat și a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.” 18:27 Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. 18:28 Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el și-l strângea de gât, zicând: „Plătește-mi ce-mi ești dator.” 18:29 Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti.” 18:30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță, până va plăti datoria. 18:31 Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. 18:32 Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: „Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. 18:33 Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău cum am avut eu milă de tine?” 18:34 Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora. 18:35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
...

21, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 1 Corinteni 4:2, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
1 Corinteni 4:2 Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui.
...

miercuri, 17 februarie 2016

17, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:28;3:2, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Supremația Domnului Isus Hristos.
Demolare a curentelor false de învățătură.
Demolare a sistemului iudaic, legalismul cu nu lua, nu gusta. Legalismul ascunde o viață de păcat.
Încercarea apostolului Pavel de a combate liberalismul.
Această transparență și comunicare a apostolului Pavel: "iată la ce lucrez". El ca om credincios lucrează în lumină.
Apostolul Pavel este un om extrem de transparent.
Această cuprindere totală în Domnul Isus Hristos "toate comorile înțelepciunii și ale științei." (Coloseni 2:3)
Cheia se deschide pentru toți aceia dintre copiii lui Dumnezeu care vor să cunoască mai mult despre Domnului Isus Hristos.
Coloseni 1:28 ... ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.
3 sensuri pentru desăvârșit: 1) mântuirea lui Dumnezeu, este mila Lui, toți aceia care cred în El sunt desăvârșiți.
2) desăvârșire a sau mersul spre desăvârșire. Experiența noastră cu Dumnezeu crește.
3) desăvârșire în sensul că să fim trup, suflet și duh. Această desăvârșire în trupurile noastre când vom învia.
Dar aici sunt potrivite primele doua explicații.
...

17, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:28,2:1, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...
Coloseni 1:28 ... și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ...
Coloseni 2:1 Vreau, în adevăr, să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei ce nu mi-au văzut fața în trup;
Este totuși o luptă să scrii, pentru ca cuvintele să fie după voia lui Dumnezeu. Trebuie să luptăm și pentru alții.
Noi ne luptăm pentru alții în rugăciune sau acțiune?
Ce scop era?
Coloseni 2:2 pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
...

17, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:28-2:3, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Coloseni 1:28 Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. 1:29 Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine. 2:1 Vreau, în adevăr, să știți cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea și pentru toți cei ce nu mi-au văzut fața în trup; 2:2 pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, 2:3 în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.
Ioan 17:21 Mă rog ca toți să fie una ...
Să-l cunoașteți pe Domnul Isus! El e peste tot!
...

duminică, 14 februarie 2016

14, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Deuteronomul 32:11-12, Suveranitatea lui Dumnezeu, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Deuteronomul 32:11 Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia Și-i poartă pe penele lui: 32:12 Așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său și nu era niciun dumnezeu străin cu El.
...

14, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 5:17, Plini de pizmă, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
5:17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
...

14, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 5:12-32, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 5:12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod. Toți stăteau împreună în pridvorul lui Solomon 5:13 și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare. 5:14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult; 5:15 până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. 5:16 Mulțimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetățile vecine, și aducea pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate: și toți se vindecau. 5:17 Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 5:18 au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște. 5:19 Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: 5:20 „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.” 5:21 Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineață în Templu și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el au venit pe neașteptate, au adunat soborul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel și au trimis la temniță să aducă pe apostoli. 5:22 Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniță. S-au întors și au spus astfel: 5:23 „Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stând în picioare la uși; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.” 5:24 Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întâmplări. 5:25 Cineva a venit și le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-ați băgat în temniță stau în Templu și învață pe norod.” 5:26 Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod. 5:27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Și marele preot i-a întrebat astfel: 5:28 „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui Om.” 5:29 Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 5:30 Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn. 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor. 5:32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
...

14, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 13:1-5, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Luca 13:1 În vremea aceea au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. 13:2 „Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit astfel? 13:3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. 13:4 Sau acei optsprezece inși, peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? 13:5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
...

14, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 14:15-24, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Luca 14:15 Unul din cei ce ședeau la masă cu El, când a auzit aceste vorbe, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu!” 14:16 Și Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. 14:17 La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiți: „Veniți, căci iată că toate sunt gata.” 14:18 Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi i-a zis: „Am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.” 14:19 Un altul a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.” 14:20 Un altul a zis: „Tocmai acum m-am însurat și de aceea nu pot veni.” 14:21 Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a mâniat și a zis robului său: „Du-te degrabă în piețele și ulițele cetății și adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi și șchiopi.” 14:22 La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, și tot mai este loc.” 14:23 Și stăpânul a zis robului: „Ieși la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa. 14:24 Căci vă spun că niciunul din cei poftiți nu va gusta din cina mea.”
...

14, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 13:14-15, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 13:14 Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 13:15 Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
...

miercuri, 10 februarie 2016

10, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:23, Evrei 13:7, mesaj transmis prin Titus Voci Descarcă MP3
...
Evrei 13:7 Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!
Coloseni 1:23 negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
...

10, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:25-27, Taina este Biserica, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Coloseni 1:25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. 1:26 Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, 1:27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.
...

10, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:15-29, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Coloseni 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. 1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. 1:21 Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 1:22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină; 1:23 negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. 1:24 Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. 1:25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. 1:26 Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, 1:27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. 1:28 Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. 1:29 Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.
...

duminică, 7 februarie 2016

7, Duminică - ev, 3

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 5:8, Faptele apostolilor 4:32-5:11, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Matei 5:8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
...

7, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:32-5:11, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Păcatul are mereu urmări grave.
...

7, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:32-5:11, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:32 Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. 4:33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. 4:34 Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute 4:35 și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 4:36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru, 4:37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor. 5:1 Dar un om, numit Anania, a vândut o moșioară, cu nevasta sa Safira, 5:2 și a oprit o parte din preț, cu știrea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă și a pus-o la picioarele apostolilor. 5:3 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? 5:4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” 5:5 Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos și și-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toți cei ce ascultau aceste lucruri. 5:6 Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară și l-au îngropat. 5:7 Cam după trei ceasuri, a intrat și nevasta sa, fără să știe ce se întâmplase. 5:8 Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.” 5:9 Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-ați înțeles între voi să ispitiți pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor lua și pe tine.” 5:10 Ea a căzut îndată la picioarele lui și și-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară și au îngropat-o lângă bărbatul ei. 5:11 O mare frică a cuprins toată adunarea și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri.
Cât de autentic născut din Dumnezeu sunt sau sunt un fals?
...

7, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 12:1-11, mesaj transmis prin Traian Coteanu Descarcă MP3
...
Ioan 12:1 Cu șase zile înainte de Paști, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort și pe care îl înviase din morți. 12:2 Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce ședeau la masă cu El. 12:3 Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul ei; și s-a umplut casa de mirosul mirului. 12:4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: 12:5 „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” 12:6 Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoț și, ca unul care ținea punga, lua el ce se punea în ea. 12:7 Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. 12:8 Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.” 12:9 O mare mulțime de iudei au aflat că Isus era în Betania; și au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. 12:10 Preoții cei mai de seamă au hotărât să omoare și pe Lazăr, 12:11 căci din pricina lui mulți iudei plecau de la ei și credeau în Isus.
...

7, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Numeri 21:4-9, Ioan 3:14-21, mesaj transmis prin Ion (Pompiliu) Stan Descarcă MP3
...
Numeri 21:4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum 21:5 și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” 21:6 Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel. 21:7 Poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. 21:8 Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.” 21:9 Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia.
Ioan 3:14 Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, 3:15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. 3:16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. 3:17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 3:18 Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. 3:19 Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 3:20 Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. 3:21 Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”
...

7, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Matei 6:9-15, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Matei 6:9 Iată, dar, cum trebuie să vă rugați: „Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; 6:10 vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. 6:11 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; 6:12 și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri; 6:13 și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin!” 6:14 Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. 6:15 Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
...

miercuri, 3 februarie 2016

3, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:21-23,28-29, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Coloseni 1:28 Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. 1:29 Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.
Slujba împăcării:
Coloseni 1:21 Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 1:22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină; 1:23 negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
Meditațiile la Coloseni, de Teodor Popescu.
Ce înseamnă acest "dacă"? Coloseni 1:23 "negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință..."
Copiii lui Dumnezeu sunt oameni care perseverează.
...

3, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:13-29, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. 1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. 1:21 Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 1:22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină; 1:23 negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. 1:24 Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. 1:25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. 1:26 Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, 1:27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. 1:28 Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. 1:29 Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.
...

duminică, 31 ianuarie 2016

31, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:23-31, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Știm așa de puțin de eficacitatea Numelui Său în rugăciune.
Rugăciune născută din mărturie.
...

31, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:33-37, Barnaba, fiul mângâierii, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. 4:34 Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute 4:35 și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 4:36 Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un levit, de neam din Cipru, 4:37 a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.
Faptele apostolilor 15:37 Barnaba voia să ia cu el și pe Ioan, numit Marcu; 15:38 dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia și nu-i însoțise în lucrarea lor.
Barnaba e omul special care mai acordă o șansă lui Marcu, care a ajuns mai apoi să fie de folos.
...

31, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:23-31, Cu toată îndrăzneala, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:23 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. 4:24 Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 4:25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? 4:26 Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.” 4:27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, 4:28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. 4:29 Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 4:30 și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” 4:31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
...

31, Duminică - ev

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ieremia 17:5-10, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ieremia 17:5 Așa vorbește Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul! 17:6 Căci este ca un nenorocit în pustiu și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat și fără locuitori. 17:7 Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul și a cărui nădejde este Domnul! 17:8 Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme și nu încetează să aducă rod. 17:9 Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? 17:10 Eu, Domnul, cercetez inima și încerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.
...

31, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 4:13-26, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 4:14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.” 4:15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” 4:16 „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici”. 4:17 Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 4:18 Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 4:19 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. 4:20 Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 4:21 „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 4:22 Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei. 4:23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. 4:24 Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” 4:25 „Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia ; când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 4:26 Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
...

miercuri, 27 ianuarie 2016

27, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:10,12,13, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Coloseni 1:10 ... să vă purtați într-un chip vrednic ...
1:12 mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit ...
Păcatul în care au căzut: se socoteau inițiați. Noi nu suntem vrednici, ci El ne-a învrednicit.
Problemele mari în Biserică le fac oamenii mari.
Coloseni 1:10 pentru ca, astfel, să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu,
Să nu uităm să mulțumim Tatălui care ne-a izbăvit!
Felul cum ne-a invrednicit Tatăl:
Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,
N-avem o vrednicie proprie. Ci o vrednicie prin El.
...

27, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...
La ce-mi folosește dacă eu nu am parte de El?
...

27, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă MP3
...
Ce importantă este relația Domnului Isus Hristos cu oamenii!
Este important atât a face cât și acel a fi.
...

duminică, 24 ianuarie 2016

24, Duminică - tin, 4

Tineret, seara
Predică, Rugăciunea apostolilor, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...

24, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:23-31, Spontaneitatea, Rugăciunea și rolul ei în Biserica primară, mesaj transmis prin Teo Toculeț Descarcă MP3
...
O dovadă a Bisericii că este vie este rugăciunea.
O urgență și îndrăzneală în rugăciune.
...

24, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:29-31, Cu îndrăzneală, mesaj transmis prin Daniel Apostoiu Descarcă MP3
...

24, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:23-31, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:23 După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. 4:24 Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! 4:25 Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? 4:26 Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.” 4:27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, 4:28 ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. 4:29 Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 4:30 și întinde-Ți mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” 4:31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Nu uitați rugăciunea!
...

24, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 4:28-42, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:28 Atunci femeia și-a lăsat găleata, s-a dus în cetate și a zis oamenilor: 4:29 „Veniți de vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” 4:30 Ei au ieșit din cetate și veneau spre El. 4:31 În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce și ziceau: „Învățătorule, mănâncă!” 4:32 Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți.” 4:33 Ucenicii au început să-și zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” 4:34 Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui. 4:35 Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: ridicați-vă ochii și priviți holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriș. 4:36 Cine seceră primește o plată și strânge rod pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp. 4:37 Căci, în această privință, este adevărată zicerea: „Unul seamănă, iar altul seceră.” 4:38 Eu v-am trimis să secerați acolo unde nu voi v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor.” 4:39 Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” 4:40 Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Și El a rămas acolo două zile. 4:41 Mult mai mulți au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. 4:42 Și ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.”
...

24, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, 2 Cronici 7:14, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
2 Cronici 7:14 dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, și se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara.
...

24, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Ioan 4:1-26, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:1 Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face și botează mai mulți ucenici decât Ioan. 2 Însă Isus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui. 3 Atunci a părăsit Iudeea și S-a întors în Galileea. 4 Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5 a ajuns lângă o cetate din ținutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6 Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al șaselea. 7 A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8 Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de-ale mâncării. 9 Femeia samariteancă I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?” Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. 10 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice: ‘Dă-Mi să beau!’, tu singură ai fi cerut să bei, și El ți-ar fi dat apă vie.” 11 „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoți apă, și fântâna este adâncă, de unde ai putea să ai dar această apă vie? 12 Ești Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta și a băut din ea el însuși și feciorii lui și vitele lui?” 13 Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. 14 Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” 15 „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot.” 16 „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici.” 17 Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18 Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19 „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc. 20 Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21 „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22 Voi vă închinați la ce nu cunoașteți, noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci mântuirea vine de la iudei. 23 Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl. 24 Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.” 25 „Știu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.” 26 Isus i-a zis: „Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”
...

miercuri, 20 ianuarie 2016

20, Miercuri - 4

Zidire, seara
Predică, Evrei în ghetou în Ungaria, mesaj transmis prin Emanuel Ursea Descarcă MP3
...

20, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:13-14, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.
"Împărăția Fiului dragostei Lui", și noi trebuie să avem ca trăsătură primordială această dragoste a Lui.
Pentru că este creator, este Dumnezeu.
Două izvoare de închinare: creația și mântuirea!
El susține toate lucrurile, cu cât mai mult o bucată de pâine pentru un copil!
Coloseni 1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
Să ne dea Domnul să trăim în pace, ca rugăciunile noastre să nu fie împiedicate!
...

20, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:12-20, mesaj transmis prin Ion Bărbieru Descarcă MP3
...

20, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:12-20, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Coloseni 1:12 mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină. 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. 1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
Coloseni 1:21 Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum 1:22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfățișați înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină;
Slava Domnului Isus este furată.
Persoana Domnului Isus Hristos este așa de mare încât poate înlocui toate persoanele.
Coloseni 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
Dumnezeu face dreptate totală prin Domnul Isus Hristos. Faptele Lui sunt toate depline.
Coloseni 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.
"întâi născut dintre cei morți", este primul care a înviat și nu mai moare.
"pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea"
Coloseni 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.
Coloseni 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.
"prin El au fost făcute toate lucrurile"
"pentru El"
Coloseni 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.
...

duminică, 17 ianuarie 2016

17, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:4,10,12, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:4 Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.
Îndrăzneala vestitorului evangheliei care spune adevărul.
Proverbe 28:1 ... cel neprihănit îndrăznește ca un leu tânăr.
Ținta evangheliei: să aducă pocăința și apoi credința.
Petru va merge la rădăcina lucrurilor. Miezul evangheliei merge la țintă.
Faptele apostolilor 4:10 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
Pe măsură ce Evanghelia câștigă teren, în aceeași măsură și poate chiar mai mult vor apare încercările.
Prețul acesta este acum: nu te vor aplauda oamenii! Doar politețea le acoperă adevăratele intenții. Nici o pagubă! Când vei pune pe masă Numele Domnului Isus Hristos, lucrurile se schimbă.
Faptele apostolilor 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
Cu cât veți porni mai de tineri să fiți verticali cu atât mai ușor vei fi vertical la bătrânețe!
...

17, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:1-22, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...

17, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 4:1-22, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 4:1 Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, 4:2 foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. 4:3 Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi; căci se înserase. 4:4 Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii. 4:5 A doua zi, mai marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, 4:6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți. 4:7 Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” 4:8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel! 4:9 Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, 4:10 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. 4:11 El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” 4:13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând; și au priceput că fuseseră cu Isus. 4:14 Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. 4:15 Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei 4:16 și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. 4:17 Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” 4:18 Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. 4:19 Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; 4:20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” 4:21 I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 4:22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.
1 Petru 4:12 Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi; 4:13 dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă înveseliți și la arătarea slavei Lui.
1 Petru 4:14 Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi.
1 Petru 4:15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. 4:16 Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
2 Corinteni 12:10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Atunci când îl prezentăm pe Domnul nu trebuie să diluăm deloc mesajul.
Mesajul lui Dumnezeu pentru om este ofensator: Omule ești păcătos!
Ioan 3:19 Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 3:20 Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
...

17, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 7:11-17, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Luca 7:11 În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui și norod mult. 7:12 Când S-a apropiat de poarta cetății, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; și cu ea erau o mulțime de oameni din cetate. 7:13 Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!” 7:14 Apoi S-a apropiat și S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!” 7:15 Mortul a șezut în capul oaselor și a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. 7:16 Toți au fost cuprinși de frică, slăveau pe Dumnezeu și ziceau: „Un mare proroc S-a ridicat între noi; și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” 7:17 Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea și prin toate împrejurimile.
...

17, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Judecători 13-14, Samson, Marcu 10:46-52, Orbul Bartimeu, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Judecători 14:1 Samson s-a coborât la Timna și a văzut acolo o femeie din fetele filistenilor. 14:2 Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său și mamei sale și a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele filistenilor; luați-mi-o acum de nevastă.” 14:3 Tatăl său și mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă de la filisteni, care sunt netăiați împrejur?” Și Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” 14:4 Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea filistenilor. În vremea aceea filistenii stăpâneau peste Israel. 14:5 Samson s-a coborât împreună cu tatăl său și cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr mugind. 14:6 Duhul Domnului a venit peste Samson; și, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied. N-a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse. 14:7 S-a coborât și a vorbit cu femeia aceea, și ea i-a plăcut. 14:8 După câtva timp, s-a dus iarăși la Timna ca s-o ia și s-a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere. 14:9 A luat mierea în mână și a mâncat-o pe drum; și când a ajuns la tatăl său și la mama sa, le-a dat și au mâncat și ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.
Marcu 10:46 Au ajuns la Ierihon. Și pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos lângă drum și cerea de milă. 10:47 El a auzit că trece Isus din Nazaret și a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” 10:48 Mulți îl certau să tacă; dar el și mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” 10:49 Isus S-a oprit și a zis: „Chemați-l!” Au chemat pe orb și i-au zis: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă.” 10:50 Orbul și-a aruncat haina; a sărit și a venit la Isus. 10:51 Isus a luat cuvântul și i-a zis: „Ce vrei să-ți fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea.” 10:52 Și Isus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a mântuit.” Îndată orbul și-a căpătat vederea și a mers pe drum după Isus.
...

17, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 13:8-13, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 13:8 Isus Hristos este același ieri și azi și în veci! 13:9 Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 13:10 Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. 13:11 În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” 13:12 De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13:13 Să ieșim, dar, afară din tabără la El și să suferim ocara Lui.
...

miercuri, 13 ianuarie 2016

13, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:9-20, mesaj transmis prin Nelu Zărnescu Descarcă MP3
...
Era acest cult al gnosticilor care spuneau că învățătura lor era mai presus de învățătura apostolilor.
Ce învățătură dau altora?
Coloseni 1:9 ... să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească;
"Tatăl M-a învățat ce să spun și cum să spun"
"Vorbirea voastră să fie totdeauna plină de har"
Coloseni 1:12 mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină.
"moștenirea ... în lumină"
Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui,
"Împărăția Fiului dragostei Lui"
Dragostea din Dumnezeu este eternă.
Coloseni 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.
Slava Domnului Isus Hristos.
Coloseni 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.
Ierarhia angelică, "domniile și stăpânirile care sunt în locurile cerești".
Coloseni 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii...
...

13, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Coloseni 1:9-20, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Coloseni 1:9 De aceea și noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească; 1:10 pentru ca, astfel, să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune și crescând în cunoștința lui Dumnezeu, 1:11 întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, 1:12 mulțumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveți parte de moștenirea sfinților în lumină. 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui, 1:14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. 1:16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. 1:17 El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El. 1:18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. 1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El 1:20 și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.
...