joi, 6 iunie 2013

6, Joi - 2

Zidire, seara
Predică, Evrei 10:21-25, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
Fiindcă avem un Mare Preot. Ce onoare ca să pot veni înaintea Lui, ce favoare!
Trebuie să-I aducem închinarea potrivită. Ce favoare să mă pot închina Lui: să-L laud, să mijlocesc pentru alții.
Această Casă a lui Dumnezeu suntem noi!
Matei 5:8 "Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!"
Psalmi 51:10 "Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!"
Ce important să ne rugăm astfel. Așa putem beneficia de un ajutor permanent.
"Cu credință deplină", Evrei 10:22, adică plinătatea credinței. Efeseni 2:8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Credința este darul lui Dumnezeu. Crește în fiecare zi: cercetând Scriptura; printr-o părtășie reală cu El; gândind cu bucurie la acele aspecte în care Dumnezeu a lucrat în viața noastră, refrenul cântării 44 "Pune înaintea Lui și vei vedea atunci", apoi cântarea 2.
Definiția credinței:
Evrei 11:1 "Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd."
Credința operează cu lucruri care nu se văd.
Evrei 11:6 "Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută."
Avem nevoie de credința care să umple inima noastră, viața noastră.
Ești deznădăjduit, citește capitolul 11 din epistola către evrei,
Evrei 11:33 "Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor,  11:34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe."
Cum au biruit ei? Și-au pus temelia casei lor pe Stâncă!
Avraam este tatăl tuturor celor credincioși.
Evrei 13:7 "uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!"
Avraam strălucește când ascultă de Dumnezeu!
Evrei 11:17 "Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!  11:18 El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!”
Credea Avraam în puterea lui Dumnezeu că poate învia din morți.
Iov 1:1, "Era în țara Uț un om care se numea Iov. Și omul acesta era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău."
Iov 2:10, "primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?”
Iov avea casa sufletului său zidită pe această temelie tare.
Atunci când ne rugăm trebuie să deschidem fereastra sufletului nostru către Dumnezeu.
Daniel după ce a auzit porunca ca oamenii să se închine numai împăratului, s-a rugat în continuare lui Dumnezeu. Dumnezeu vine cu tine și în groapa leilor.
Și credința slăbește. Așa cum Domnul Isus Hristos le-a zis ucenicilor că satana a cerut ca să fie cernuți ca și grâul.
O credință cât grăuntele de muștar.
Ioan 20:27 Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.”
Ioan 20:29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.”
Este credința mea deplină în Domnul Isus?
Sângele Domnului Isus care este nespus de scump.
Ioan 7:37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.  7:38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”  7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Efeseni 5:25 Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,  5:26 ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,  5:27 ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Cuvântul ne curăță! Ne dă putere, și așa îl putem cunoaște pe Dumnezeu.
...

6, Joi - 1

Evanghelizare, seara
Predică, Matei 7:21-29, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Discrepanță între declarația unui om și voia lui Dumnezeu.
Omul poate fi orientat spre acumularea Cuvântului, dar dacă nu pune în aplicare atunci nu aduce nici o slavă pentru Dumnezeu.
Un cărturar mărturisește că-L va urma oriunde va merge, dar iată că pe drumul Golgotei, Domnul Isus rămâne singur.
Saluturile creștine sunt bune în măsura în care ele izvorăsc dintr-o inimă după voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu pune pe primul plan voia Domnului Isus Hristos. Singurul care în mod absolut a satisfăcut voia lui Dumnezeu.
Să ai acea relatie cu Duhul Sfânt. Având călăuzirea Duhului Sfânt poți împlini voia lui Dumnezeu. Un credincios care are Duhul Sfânt poate distinge duhurile.
Ținuta trebuie să inspire la sfințeniei.
Acest Cuvânt al lui Dumnezeu este actual.
Spiritul de spectacol nu are nimic de a face cu Dumnezeu.
Domnul Isus Hristos nu dorește declarații ci felul în care omul credincios reușește să trăiască prin Duhul Sfânt pe pământ.
Pe ce se sprijină viața ta personală? Să poți spune că orice va veni tu vei rămâne pe Stâncă. În viața omului vor veni șuvoaiele. Nu trebuie să pice resentimente.
Poți proba cât de real a fost trăirea omului atunci când vine crivățul peste grădina acelui om.
Casa poate fi și imaginea Bisericii Domnului Isus Hristos. De-a lungul timpului Biserica a fost atacată din toate părțile. Ea e zidită pe o singură temelie care este Domnul Isus Hristos.
Ce drum au urmat eroii credinței. Biserica Domnului Isus Hristos a fost atacată prin ferocitate.
"Ce se va face slavei Tale?"
Dacă îți propui ca scop al vieții slava Domnului Isus Hristos atunci viața ta va străluci!
Oamenii care au trecut prin încercări caută mai mult ca să facă voia lui Dumnezeu.
Calea dificilă, care aduce slavă Domnului Isus Hristos!
Casa care era pe nisip s-a confruntat cu aceleași probleme dar s-a prăbușit. Îi apucă deznădejdea, disperarea pentru că nu au temelia, pe Domnul Isus, care să dea echilibru vieții.
O viață în demnitate pentru Domnul.
Matei 7:28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui;  7:29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.
Domnul Isus Hristos avea putere. El se detașa în mod clar de ceilalți.
Voia lui Dumnezeu în esență este să credem în Domnul Isus Hristos!
...

marți, 4 iunie 2013

4, Marţi

Rugăciune, seara
Predică, Eclesiastul 12:12-14, mesaj transmis prin Petre Tuțu Descarcă MP3
...
Ce vrea să spună "încolo". Adică după ce a spus multe lucruri, multe învățături, a căutat să scrie tot adevărul, dar a știi multe obosește trupul.
Eclesiastul 11:1 Aruncă-ți pâinea pe ape, și după multă vreme o vei găsi iarăși!
Pâinea este Evanghelia mântuirii. Mulțimile care ne înconjoară sunt apele. Chiar dacă sădești mult Domnul este cel care lucrează. Să nu căutăm noi să-i convertim ci noi să le dăm Cuvântul și să ne rugăm pentru ei.
Eclesiastul 11:7 Dulce este lumina; și o plăcere, pentru ochi să vadă soarele.
Domnul Isus Hristos dă lumină pe cărare și căldură. El nu se uită la păcatele și greșelile noastre ci se uită că poate păcătosul se întoarce la Dumnezeu.
Eclesiastul 11:9 Bucură-te, tinere, în tinerețea ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi; dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
Solomon a fost iubit de Dumnezeu, 2 Samuel 7:14.
2 Samuel 7:14 Eu îi voi fi Tată, și el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească și cu lovituri omenești;
Eclesiastul 10:8 Cine sapă groapa altuia cade el în ea, și cine surpă un zid va fi mușcat de un șarpe.
3000 și ceva de proverbe.
Cuvântul zice "încolo fiule". Solomon a fost crescut de proorocul Natan.
Proverbe 4:3 Căci când eram încă fiu la tatăl meu și fiu gingaș și singur la mama mea,
Noi ce suntem?
Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;  1:13 născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Trebuie să arătăm învățătura pe care am primit-o. Părtășie cu cerul și părtășie unii cu alții. Prea puțini de aicea mai știu cum era pe vremea înaintașilor noștri la început.
Eclesiastul 12:13 Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
Să ai teamă sfântă de Dumnezeu!
Iov 1:1 Era în țara Uț un om care se numea Iov. Și omul acesta era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău.
Ce este teama de Dumnezeu?
Iov 28:28 Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.”
Oare cum a vorbit tâlharul de pe cruce ca să răspundă celuilalt și să-i zică: "nu te temi tu de Dumnezeu?".
Și noi suntem în lupte sufletești deosebite.
"Și păzește poruncile Lui"
Galateni 6:16 Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!
Câte lucruri ascunse nu sunt în lumea religioasă!
Ioan 21:17 A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc.”
Cum cunoaște El toate lucrurile! Vom fi judecați la lucrurile ascunse. "Fie bine, fie rău."
Ce face stânga să nu știe ce face dreapta. Motivul este ca să nu ne pierdem răsplata.
Venirea Domnului este aproape. Cine este gata... Dacă ai făcut rău nu vei fi răpit. "Nimic întinat nu va intra în cer".
Domnul Isus nu va coborâ pe pământul acesta (la Răpire) care este întinat.
...

duminică, 2 iunie 2013

2, Duminică - tin, 4

Tineret, seara
Prezentare, Prezentarea misiunii din Zambia, mesaj transmis prin Maria Magdalena Halip Descarcă MP3
...

2, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, Coloseni 2:15, mesaj transmis prin Emi Bălăceanu Descarcă MP3
...

2, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, Coloseni 2:14, mesaj transmis prin Teo Banu Descarcă MP3
...

2, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, Coloseni 2:13-19, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...

2, Duminică - zidire, 3

Zidire, dimineața
Predică, Despre botezul creștin, mesaj transmis prin Ionel Botgros Descarcă MP3
...

2, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Luca 23:35-43, mesaj transmis prin Ionel Botgros Descarcă MP3
...

2, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Fapte 13:1-12, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...

2, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, 2 Corinteni 1:12-24, mesaj transmis prin Liviu Grosu Descarcă MP3
...
Dumnezeul care dă har. Lauda noastră. Cugetul nostru poate să depună mărturie înaintea noastră. Scoate în evidență ce este în inima și mintea dumneavoastră.
Pentru aceasta am fost chemați ca să slujim.
2 Corinteni 1:12 "bizuindu-ne nu pe o înțelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu."
Harul lui Dumnezeu, Efeseni 2:8-9
Tit 2:11-12
Mica 6:8 "ți s-a arătat ce este bine". Datoria noastră este sa facem dreptate fără a aștepta să ni se facă dreptate. "Caută să fi evlavios". Fidelitatea și devotamentul față de Dumnezeu.
Harul care dă putere.1 Corinteni 3:10, "După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra."
Ce face zidarul? Așează cărămizile la locul potrivit. Fiecare dintre noi este chemat la o slujbă fără a ne suprapune unul peste altul. Meșterul zidar zidește în sus.
Harul care stăpânește peste viața noastră.
Romani 5:21, "pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru."
Harul ne este dat prin prezența Domnului Isus.
2 Corinteni 1:12, harul sfințirii și harul care stăpânește.
Zilnic trebuie să ne cercetăm.
Ce ne ajută: Duhul Sfânt în noi,  Cuvântul lui Dumnezeu în noi, harul lui Dumnezeu în noi.
Trebuie să ne asemănăm tot mai mult cu Domnul Isus Hristos, pentru ca în ziua Domnului să nu rămânem de rușine.
Pavel dă explicația de nevinovăție față de ei.
Pavel face apel la credincioșia lui Dumnezeu.
Plâng. Lui Ieremia 3:22 "bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,  3:23 ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!"
2 Timotei 2:12 "Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi.  2:13 Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. "
Da, Da și Nu, Nu
1 Corinteni 10:13 "Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda."
Siguranța de a fi biruitori în orice situație.
El a început această lucrare în noi și El va duce la bun sfârșit.
Tot ce a creat Dumnezeu a creat împreună cu Domnul Isus Hristos.
Toate binecuvântările, făgăduințele sunt doar prin Domnul Isus Hristos.
2 Corinteni 1:21 Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne-a uns, este Dumnezeu.
...

sâmbătă, 1 iunie 2013

1, Sâmbătă - conf, 9

Conferință, după-amiaza
Întrebări, Matei 24:14, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Matei 24:14 "Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul."
Ce înțeles are?
Apocalipsa 14: 6
Apocalipsa 14:6 Și am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod.  14:7 El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
Trăirea unei vieți de sfințenie prin harul lui Dumnezeu.
Când va veni răpirea, piedica din calea celui rău va fi dată la o parte.
Care sunt motivațiile așteptării răpirii?
"Tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui". Ești îndrăgostit de venirea Lui. Nu înseamnă ochi pironiți spre cer. Nu este o stare de vegetație. Este o îndoită slujbă pentru ceea la ce suntem chemați.
Răpirea vine când Dumnezeu va decide. Domnul Isus Hristos ne va judeca după intensitatea lucrării pentru El. La acest start putem fi aliniați toți. Să poți utiliza timpul cu și mai multă eficacitate.
Recuperarea timpului.
Depășind 2 ore de vorbit la telefon zilnic o să ajungi să ai probleme cu urechile cu auzitul și cu cancerul. Decât să arzi gazul pe internet mai bine citește o carte de la un cap la altul, asta dezvoltă gândirea și vă împiedică să pierdeți vremea. Cultivați-vă mintea.
Sa aveți cel putin o oră și jumătate de timp cu Dumnezeu.
...

1, Sâmbătă - conf, 8

Conferință, după-amiaza
Întrebări, Cum aș putea să scap de dependența de internet și muzică când prietenilor mei le plac și chiar și mie îmi plac?, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Întâi scapă de acei prieteni.
Nu cred că există rețete.
Dar a existat un proces în căpătarea acelei dependențe. Fi radical. Un prim semn este că ai realizat.
N-am auzit pe nimeni să spună că este dependent de un lucru care nu-i place. Păcatul dă plăceri de-o clipă.
Rezolvarea dependenței implică cruce. Trebuie să înlocuiești cu ceva, ce vei pune în loc. Cele mai multe dependențe vin pe calea plictiselii. Caută să ai activități sfinte. Prin puterea sângelui Domnului Isus Hristos și prin voința ta.
Mă simt singură, ce alternativă am la dependența de prieteni prin Facebook?
Când ești în necaz, nici unul din listă nu va fi alături de tine.
Să-ți faci prieteni când ai scopuri și țeluri comune.
Pericole și capcane ale Facebook-ului.
Majoritatea prietenilor au cont dar aș părea ciudat dacă mi-aș închide contul?
"Răscumpărați vremea". Ai intrat pentru 5 minute și te trezești că ai stat 5 ore.
Să stai pe Facebook atâta timp cât stai în rugăciune și în citirea Cuvântului.
Cum ar trebui să arate o relație dintre un tânăr și o tânără crestini?
Trebuie să existe înțelegerea că a sosit timpul căsătoriei și pentru băiat și pentru fată.
Ce vrei să cunoști?
Tot ce n-are scopul curăției duce mai devreme sau mai târziu la murdării.
Păcăleala diavolului că trebuie să ne cunoaștem înainte.
Nu este nevoie să ajungi la păcat în mod fizic, este de-ajuns sa ajungă în gând și ai și păcătuit.
...

1, Sâmbătă - conf, 7

Conferință, după-amiaza
Întrebări, Cum ne dăm seama că suntem într-o relație bună cu Domnul?, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Denotă o incertitudine. Este naștere din nou sau nu este? Duhul aduce certitudine. Nașterea din nou ne dă siguranța că suntem copiii Lui.
"Umblați cârmuiți de Duhul". Efes 4; 1 Tes 5. Nu întristați Duhul Sfânt.
Cum vrea Domnul Isus să ne găsească?
Silindu-vă.
2 Petru 3:11 "Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă,  3:12 așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?"
Mântuirea prezentă ne cheamă la ascultare.
2 Timotei 4:8 "De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui."
Premiul este cununa vieții.
Duhul lui Dumnezeu pune în noi dorința.
...

1, Sâmbătă - conf, 6

Conferință, după-amiaza
Întrebări, Două seturi de întrebări, răspunsuri date de Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Dacă de tânăr cineva își stabilește încredințări, standarde, el este considerat habotnic. Dacă standardele ies din tiparul zilelor noastre. Se poate considera credincios sau nu acela?
Sunt două extreme: legalismul; libertinismul sau fac ce-mi place.
Nu poți să te îmbraci cum vrei. Dar dacă ai o încredințare, dacă nu afectează principiile de viață în Isus Hristos, nu o impune altuia.
Concepțiile nu mi le mai formez eu. Să ai principii. Dragostea este mai presus de niște concepții pe care mi le stabilesc eu.
Oameni bigoți, legaliști, de o răutate tenace. Dacă ești acolo atunci întoarce-te la Scriptură.
Dacă nu simt că sunt iertat e bine, trebuie să-mi cer iertare de mai multe ori?
Domnul zice că dacă cine ți-a greșit vine și-ți zice "îmi pare rău" să-l ierți. Tot așa și noi să credem că ne iartă Domnul dacă ne mărturisim păcatele. Să nu obosim în a ne mărturisi păcatele. De 490 de ori te bucuri că Domnul te-a iertat. Iertarea este prin har.
Cum ar fi dacă ar fi un singur păcat nemărtutisit la Răpire. Categoric nu voi fi răpit?!
Dacă ai Duhul Sfânt, mărturisirea ar trebui să fie ca o respirație.
Diavolul ne ține în îndoială. Te ține pe cărarea pe care ai fost sclavul lui.
Dacă urăști pe fratele tău ești un ucigaș.
Dacă am facut una sau mai multe hotărâri de al urma pe Dumnezeu, dar am ales să trăiesc în lume pentru mai mulți ani.
Evrei 6:4-6
Evrei 6:4 "Căci cei ce au fost luminați odată – și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt,  6:5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor –  6:6 și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit."
Satana cunoaște multe despre n Scriptură și s-ar putea să cunoască mai multe decât noi. Satana nu cunoaște gândurile noastre. Dar cunoaște zona pe care trăim. Numai Dumnezeu ne cunoaște gândurile.
Evrei 10, evreii aveau de făcut o alegere.
Întoarcerea la Dumnezeu este o chestiune de viață și de moarte.
Nimeni nu este mântuit pentru ceea ce face.
La evrei, erai dezmoștenit, îți era amenințată viața. Dacă renunțai la Domnul, trebuia sa faci o lepădare publică, răstigneai din nou pe Domnul.
Nu te obligă nimeni să trăiești în păcat. Întoarce-te la Domnul. Stăruiește în ascultarea de El.
...

1, Sâmbătă - conf, 5

Conferință, după-amiaza
Întrebări, Care este înțelesul la Apocalipsa 7:14?, răspunsuri date de Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Apocalipsa 7:14 "„Doamne”, i-am răspuns eu, „tu știi.” Și el mi-a zis: „Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului."
O imagine profetică din Necazul cel Mare.
Apocalipsa 7:14. Ezechiel 37 "tu știi". Este vorba despre o ceată nenumărată.
Cea mai mare conștiență cu privire la sângele Mielului este Biserica.
Cei care trăiesc în Necazul cel Mare plătesc cu viața lor decizia de al urma pe Hristos.
Ce se întâmplă în Necazul cel Mare? Este pedepsită creștinătatea de nume. N-au avut viața schimbată, n-au avut sigiliul, pecetea Duhului Sfânt.
Europa, un continent care merge cu pași grabnici spre apostazie.
Să mulțumim Domnului pentru fratele Teodor Popescu care au citit multe cărți, multe din germană. Cei mai mulți interpreți teologi români neagă venirea Domnului ca să împărătească aici pe pământul acesta.
...

1, Sâmbătă - conf, 4

Conferință, dimineața
Predică, Prezentarea cărții "O călătorie pe drumul spre cer", mesaj transmis prin Maria Magdalena Halip Descarcă MP3
...
Câți dintre acești tineri vor fi folosiți la maxim de Dumnezeu?
Felul cum lucrează Dumnezeu, cum orchestrează Dumnezeu.
De ce n-ai scris despre cum a lucrat Dumnezeu în viața ta? N-am timp.
Așa că am pus timp pentru asta, și în 20 de zile am scris cartea aceasta.
Dacă ai avea 20 de ani și ți-ai pune întrebările astea două:
Ce vreau eu?
Ce vrea Dumnezeu?
Dacă răspunsurile corespund, atunci e bine.
Eram la 30km de locul unde a murit David Livingston în mai 1973. Eram bolnavă de malarie, dar am mers pentru că trebuia.  Am găsit inimi pentru Dumnezeu departe de civilizație. Mă ascultau cu atâta atenție. Pentru ei, că eram albă, eram privită ca ceva rău.
Cu toții suntem călători spre cer!
Psalmul 21, "ridic ochii spre cer de unde-mi vine ajutorul".
Dumnezeu a pus ceva minunat în inimile fiecărei persoane.
Se vorbește despre chemare, mântuire, peripețiile mele.
Dumnezeu dorește o inimă curată pe care s-o dedicăm Lui.
M-am întors la Domnul la 12 ani și am tot căutat cum să slujesc Domnului. Și era greu pentru mine ca fată, mai ales înainte de Revoluție.
...

1, Sâmbătă - conf, 3

Conferință, dimineața
Predică, Răpirea, Motivația pentru o viață sfântă, curată, 1 Ioan 3:1-3, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
Partea aplicativă a așteptării răpirii.
Sunt anumite semnale, atenționări pentru cel credincios. Răpirea trebuie să fie o motivație suficientă. Pentru că apoi vine Judecata, fiecare ca fi judecat "după fapta lui"
2 Corinteni 5:10 "Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup."
Standardul sfințeniei din viața ta trebuie să fie Domnul Isus Hristos, fără nici un rabat.
100% lucrarea harului lui Dumnezeu, 100% responsabilitatea omului. Trebuie angajament, supunere.
Filipeni 2:15 "ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume,"
Iacov 1:27 "Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume."
Aspecte concrete. Pentru început imaginea focului, o mulțime de întrebuințări bune, dar focul utilizat incorect este distructiv.
Matei 6:22-23 "Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!"
Cum folosești ochii, aspectul televiziunii? Mai poți fi la fel de curat și de sfânt după ce urmărești scene nepotrivite? Telenovele. Emisiuni care promovează depravarea. Ochii noștri sunt ca un aspirator. Vor rămâne în minte la culcare scenele porcoase.
Sunt alți tineri care își murdăresc ochii privind clipuri audio. Scene în care sunt imitate actele sexuale.
Starurile promovate sunt cele care au cele mai multe mizerii în viața lor.
Niciodată nu vei găsi modele demne de urmat în lume. Ci caut-o în Scriptură, Domnul Isus Hristos este modelul nostru.
Internetul, găsești lucruri extraordinare. Dar poate fi sursa de multă murdărie: flirtul pe rețelele de socializare. Dependență de Facebook. Sunt lucruri care pot întina.
Capcana de după fiecare click de mouse. De la o curiozitate, o curiozitate drăcească. Diavolul ne afișează imaginea goliciunii trupului uman. Înafară de cadrul conjugal, goliciunea umană ne îndeamnă la păcat.
N-are nimic de a face sfințenia lui Dumnezeu cu murdăria păcatului.
Relațiile,  capacitatea de a comunica. Relația tânăr și tânără când nu este cu gândul căsătoriei. Vă ardeți iubiți tineri și tinere.
Moda. Unde este decența și bunul simț. Nu ești singur pe lumea aceasta! Toate transmit un mesaj: cât de mult vrei să fi ca Domnul Isus Hristos.
Geneza 24, "Dina a vrut să vadă pe fetele țării." Dina a avut de trss din această experiență.
Muzica. Prin muzică poți deschide calea spre Dumnezeu; sau poate deschide calea spre diavol.
Apocalipsa 21:27 "Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună; ci numai cei scriși în Cartea Vieții Mielului.". Dacă încă trăiești în mizerie, în spurcăciune poate e semnul că nu ești al lui Dumnezeu.
Proverbe 30:12 Este un neam de oameni care se crede curat și totuși nu este spălat de întinăciunea lui.
Procesul curăției poate fi dureros. Va fi o vreme când mă voi bucura de curăție.
Păcatul auto-satisfacerii. Cum ai vrea să te găsească Domnul Isus Hristos? Ferește-te de anumite emisiuni, nu mai sta până târziu. Lipește pe un PostIt: "Vine Răpirea!".
Ps 119:9
Iov. Firea pământească nu îmbătrânește. S-a hotărât să nu se spurce. La fel și Daniel.
1 Timotei 5:22 "Pe tine însuți păzește-te curat".
...

1, Sâmbătă - conf, 2

Conferință, dimineața
Predică, Galateni 1:4-5, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Trebuie să vorbesc și cu groază. Necazul cel mare se mai numește și Marea Înșelare. Sunt din ce în ce mai mulți care răspund zâmbind: da, merg în cer.
Cunoașterea Lui. Atunci când va veni El să nu intrăm ca niște străini în cer.
Galateni 1:4-5, "El S-a dat pe Sine însuși pentru păcatele noastre".
Cum este lumea pentru tine? Dacă lumea este acasă, este rău. Nu iubiți lumea!
"Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați".
Ați simțit firea pământească? "Să se lepede de sine însuși și să Mă urmeze".
Ai ajuns vreodată să fi disperat, că nimic bun nu locuiește în tine.
Lepădarea de noi înșine începe jos la piciorul crucii.
Să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze.
Trei mari D-uri: Marea despărțire; marea dezamăgire.
Avem autentic nevoie de întâlnirea cu Mântuitorul, nu aici în mulțime ci personală.
Evanghelia autentică este: eu răstignit împreună cu El.
Lumea este un hoit, iar noi suntem sarea pământului. Și este și vina noastră pentru că nu suntem ce trebuie în Biserică.
Avem ocazia să ne cunoaștem prin credință cu El. "Să nu rămânem rușinați și depărtați de El".
"Nu disprețuiți proorociile". Aceiași îngeri care le-au zis femeilor la mormânt, le-a spus și ucenicilor la înălțarea Domnului. Si acești îngeri nu au mințit.
Semnul recunoașterii: natura lui, duhul lui Hristos. Avem nevoie disperată.
Până în clipa aceea este ultima clipă din anul de îndurare. Din momentul acela începe ziua necazului. Apoc 3:9-10. Ieremia 30:9, Israelul trece prin încercare.
Bisericile din ce în ce mai mult devin biserici antihristice.
Ioan zice "am fost răpit în Duhul".
Judecata lui Dumnezeu cel supărat pentru că i-am batjocorit dragostea Sa.
Mânia lui Dumnezeu nu vine de două ori pentru același fapte.
Cum se va face lucrul acesta? Cum vor fi recunoscuți cei ai Lui? Trebuie să primești din natura Lui.
Oamenii sunt îngroziți când se vorbește despre Răpire.
Dacă ia unul greșit? Exemplul magnetului care prinde cuișoarele împrăștiate prin noroi.
La potop era un singur credincios care-I plăcea. Enoh a fost răpit.
Va fi o clipă în care nu se va mai zice "Vino", ci "A venit".
...

1, Sâmbătă - conf, 1

Conferință, dimineața
Predică, Învățătura înaintașilor noștri despre răpire, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Răpirea este o faza pentru Biserică: faza a 2a.
Ioan 14:1-3, 18, 28
1 Tesaloniceni 4:14-18
Textele cele mai sugestive pentru Biserică.
Ioan 20, un mesaj cifrat;: ștergarul era făcut sul și pus la căpătâi,  era semnul că va reveni.
Fapte 1:7, când va fi vremea Împărăției Mesianice? Dar Domnul a zis că această clipă a păstrat-o Dumnezeu Tatăl doar sub autoritatea Lui.
Această făgăduință Apoc 23: "iată Eu vin curând", un prezent continuu.
Credincioșii de fațadă se întrebau când va veni, dar Petru spune ca Domnul are o îndelungă răbdare pentru mântuirea multora.
Ap Pavel în Romani 11 spune că este un număr deplin al Neamurilor.
Venirea Domnului Isus Hristos are 2 etape: 1) pentru Biserică; 2) pentru poporul Evreu.
Există destulă confuzie în ce privește venirea Domnului Isus Hristos.
1) În ce privește venirea Domnului Isus Hristos pentru Biserică nu sunt nici un fel de semne.
Generația ap Pavel a crezut că va trăi răpirea.
2) Are multe semne, Daniel 10-12. După ea se arată mânia lui Dumnezeu asupra Neamurilor.
1.1) Învierea credincioșilor. Ei se vor alinia primii la start. Zice că Însuși Domnul va veni.
Se folosește disciplina din armata română: trâmbița.
Lucrarea aceasta aceasta nu are loc prin slujba unor îngeri, ci zice Însuși Domnul Isus Hristos. Psalmul 24, Împăratul slavei.
Biserica e alcătuită din frați înviați dar și din cei în viață.
Pentru Biserică locul de întâlnire va fi în văzduh. Nu doar evenimentul în sine ci pe Însuși Domnul.
Cum vor apărea cei credincioși?
Trupurile vor avea formă, conținut, dar ne vom recunoaște. Va fi marea bucurie.
Tot așa cum așteaptă mireasa ziua nunții.  Așteptarea crește pe măsură ce se apropie evenimentul.
Nu doar pentru cei în vârstă spunem despre răpire ci și pentru tineri.
Consecințe, urmări în urma așteptării: o mai serioasă pregătire. Viața de evlavie: temerea față de Dumnezeu; dragostea pentru Domnul Isus; dorul după venirea Domnului Isus Hristos.
Apocalipsa 22:17 Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!”
...