Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 25:13, Pilda celor zece fecioare, 1 Tesaloniceni 4:13-18, Apocalipsa 22:12, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Când este acest miez al nopții?
Noaptea este acest întuneric moral.
Apocalipsa 22:17 Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!”
Psalmul 119:105 Cuvântul Tău este o candelă* pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.
1 Tesaloniceni 4:13 Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde.
14 Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.
15 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.
16 Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos.
17 Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
18 Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.
Apocalipsa 22:12 „Iată , Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
...
duminică, 21 mai 2017
21 mai 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 25:13, Pilda celor zece fecioare, Despre Împărăția lui Dumnezeu, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 25:1 Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci, înțelepte.
3 Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn,
4 dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit.
6 La miezul nopții, s-a auzit o strigare: ‘Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!’
7 Atunci, toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.’
9 Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă’.
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa.
11 Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’
13 Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Biserica celor întâi născuți - este vorba de credincioșii autentici.
Împărăția lui Dumnezeu este înăuntru vostru - este vorba de credincioșii autentici.
Dar creștinismul include și pe cei care nu sunt autentici, care nu au nașterea din nou.
În multe pilde găsim această separare. N-ai cum să știi care sunt adevărații credincioși. Nu este scopul nostru să separăm care este credincios și care nu.

21 mai 2017, Duminică - zidire, 2
Zidire, dimineața
Predică, Psalmul 3:4; Matei 8:5-13, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 3:4 Eu strig cu glasul meu către Domnul și El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.
Matei 8:5 Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga
6 și-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog și se chinuiește cumplit.”
7 Isus i-a zis: „Am să vin și să-l tămăduiesc.”
8 „Doamne”, a răspuns sutașul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, ci zi numai un cuvânt, și robul meu va fi tămăduit.
9 Căci și eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași și zic unuia: ‘Du-te!’ și se duce; altuia: ‘Vino!’ și vine; și robului meu: ‘Fă cutare lucru!’ și-l face.”
10 Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare.
11 Dar vă spun că vor veni mulți de la Răsărit și de la Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.
12 Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde vor fi plânsul și scrâșnirea dinților.”
13 Apoi a zis sutașului: „Du-te și facă-ți-se după credința ta.” Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

21 mai 2017, Duminică - zidire, 1
Zidire, dimineața
Predică, Psalmul 3:1-8, mesaj transmis prin Horen Brașov Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 3:1 Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea!
2 Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!”
3 Dar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea și Tu îmi înalți capul!
4 Eu strig cu glasul meu către Domnul și El îmi răspunde din muntele Lui cel sfânt.
5 Mă culc, adorm și mă deștept iarăși, căci Domnul este sprijinul meu.
6 Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară din toate părțile.
7 Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule! Căci Tu bați peste obraz pe toți vrăjmașii mei și zdrobești dinții celor răi.
8 La Domnul este scăparea: binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău.

miercuri, 17 mai 2017
17 mai 2017, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:31-37, Vindecarea unui surdomut, mesaj transmis prin Traian Coteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:31 Isus a părăsit ținutul Tirului și a venit iarăși, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole.
32 I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el.
33 El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu scuipatul Lui.
34 Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!”
35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit foarte deslușit.
36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
37 Ei erau uimiți peste măsură de mult și ziceau: „Toate le face de minune; chiar și pe surzi îi face să audă, și pe muți, să vorbească.”

17 mai 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:24-30, Femeia Canaaneancă, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:24 Isus a plecat de acolo și S-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.
25 Căci, îndată, o femeie a cărei fetiță era stăpânită de un duh necurat a auzit vorbindu-se despre El și a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26 Femeia aceasta era o grecoaică de obârșie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
27 Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.”
28 „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor”.
29 Atunci, Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieșit dracul din fiică-ta.”
30 Și când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat și ieșise dracul din ea.

duminică, 14 mai 2017
14 mai 2017, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 19:1-14, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 19:1 Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
2 O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el.
3 Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit,
4 dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui.
5 Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6 răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7 Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.
8 Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.
9 Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.
10 Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
11 Robul Tău primește și el învățătura de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare.
12 Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc!
13 Păzește de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
14 Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!

14 mai 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 42:5-6, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 42:5 Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.
6 Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din țara Iordanului, din Hermon și din muntele Mițear.

14 mai 2017, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Matei 24:1-14; Matei 28:1-10, mesaj transmis prin Adrian (Bebe) Oatu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 24:1 La ieșirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.
2 Dar Isus le-a zis: „Vedeți voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
3 El a șezut jos, pe Muntele Măslinilor. Și ucenicii Lui au venit la El, la o parte, și I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului acestuia?”
4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva.
5 Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Și vor înșela pe mulți.
6 Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci.
7 Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi.
8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți și vă vor omorî; veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu.
10 Atunci, mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții și se vor urî unii pe alții.
11 Se vor scula mulți proroci mincinoși și vor înșela pe mulți.
12 Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.
13 Dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.
Matei 28:1 La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2 Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea.
3 Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.
4 Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morți.
5 Dar îngerul a luat cuvântul și a zis femeilor: „Nu vă temeți, căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit.
6 Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniți de vedeți locul unde zăcea Domnul
7 și duceți-vă repede de spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
8 Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
9 Dar iată că le-a întâmpinat Isus și le-a zis: „Bucurați-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele și I s-au închinat.
10 Atunci, Isus le-a zis: „Nu vă temeți; duceți-vă de spuneți fraților Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.”

miercuri, 10 mai 2017
10 mai 2017, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:24, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:24 Isus a plecat de acolo și S-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.
...
Predică, Marcu 7:24, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:24 Isus a plecat de acolo și S-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.
...
10 mai 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:1-37, mesaj transmis prin Daniel Simion 2 Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:1 Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Isus.
2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
3 Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
4 Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a paturilor.
5 Și fariseii, și cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se țin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’
8 Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”
9 El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră.
10 Căci Moise a zis: ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.’
11 Voi, dimpotrivă, ziceți: ‘Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta este Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine’;
12 și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!”
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară, în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.”
24 Isus a plecat de acolo și S-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.
25 Căci, îndată, o femeie a cărei fetiță era stăpânită de un duh necurat a auzit vorbindu-se despre El și a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26 Femeia aceasta era o grecoaică de obârșie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
27 Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.”
28 „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor”.
29 Atunci, Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieșit dracul din fiică-ta.”
30 Și când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat și ieșise dracul din ea.
31 Isus a părăsit ținutul Tirului și a venit iarăși, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole.
32 I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el.
33 El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu scuipatul Lui.
34 Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!”
35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit foarte deslușit.
36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
37 Ei erau uimiți peste măsură de mult și ziceau: „Toate le face de minune; chiar și pe surzi îi face să audă, și pe muți, să vorbească.”
...
Predică, Marcu 7:1-37, mesaj transmis prin Daniel Simion 2 Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:1 Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Isus.
2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
3 Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
4 Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a paturilor.
5 Și fariseii, și cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se țin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’
8 Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”
9 El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră.
10 Căci Moise a zis: ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.’
11 Voi, dimpotrivă, ziceți: ‘Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta este Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine’;
12 și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!”
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară, în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.”
24 Isus a plecat de acolo și S-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu știe nimeni că este acolo, dar n-a putut să rămână ascuns.
25 Căci, îndată, o femeie a cărei fetiță era stăpânită de un duh necurat a auzit vorbindu-se despre El și a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26 Femeia aceasta era o grecoaică de obârșie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
27 Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.”
28 „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor”.
29 Atunci, Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieșit dracul din fiică-ta.”
30 Și când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat și ieșise dracul din ea.
31 Isus a părăsit ținutul Tirului și a venit iarăși, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole.
32 I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el.
33 El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu scuipatul Lui.
34 Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!”
35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit foarte deslușit.
36 Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
37 Ei erau uimiți peste măsură de mult și ziceau: „Toate le face de minune; chiar și pe surzi îi face să audă, și pe muți, să vorbească.”
...
duminică, 7 mai 2017
7 mai 2017, Duminică - tin, 3
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 21:27-36, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă fișierul audio MP3

7 mai 2017, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 21:27-36, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3

7 mai 2017, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 21:27-36, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Faptele apostolilor 21:27 Către sfârșitul celor șapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
28 și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați ajutor! Iată omul care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia, ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest locaș sfânt.”
29 În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, Efeseanul, împreună cu el în cetate și credeau că Pavel îl băgase în Templu.
30 Toată cetatea s-a pus în mișcare și s-a strâns norodul din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel și l-au scos din Templu, ale cărui uși au fost încuiate îndată.
31 Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32 Acesta a luat îndată ostași și sutași și a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan și pe ostași, au încetat să mai bată pe Pavel.
33 Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el și a poruncit să-l lege cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut.
34 Dar unii strigau într-un fel, alții într-alt fel prin mulțime. Fiindcă nu putea deci să înțeleagă adevărul din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetățuie.
35 Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostași din pricina îmbulzelii norodului întărâtat,
36 căci mulțimea norodului se ținea după el și striga: „La moarte cu el!”

7 mai 2017, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 61:1-8; Ioan 14:6; Isaia 36:10; 1 Imparati 13:14-18, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 61:1 Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea!
2 De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!
Ioan 14:6 ... Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Isaia 36:10 Și apoi, fără voia Domnului m-am suit eu împotriva țării acesteia s-o nimicesc? Domnul mi-a zis: «Suie-te împotriva țării acesteia și nimicește-o!»’”
1 Imparati 13:14 S-a dus după omul lui Dumnezeu și l-a găsit stând sub un stejar. Și i-a zis: „Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?” El a răspuns: „Eu sunt.”
15 Atunci, el i-a zis: „Vino cu mine acasă și să iei ceva să mănânci.”
16 Dar el a răspuns: „Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine. Nu voi mânca pâine și nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta,
17 căci mi s-a spus prin Cuvântul Domnului: ‘Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo și nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce.’”
18 Și el i-a zis: „Și eu sunt proroc ca tine; și un înger mi-a vorbit din partea Domnului și mi-a zis: ‘Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine și să bea apă.’” Îl mințea.

7 mai 2017, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 61:1-8, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 61:1 Ascultă, Dumnezeule, strigătele mele, ia aminte la rugăciunea mea!
2 De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită și zic: Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!
3 Căci Tu ești un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmașului.
4 Aș vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău; să alerg la adăpostul aripilor Tale.
5 Căci Tu, Dumnezeule, îmi asculți juruințele, Tu îmi dai moștenirea celor ce se tem de Numele Tău.
6 Tu adaugi zile la zilele împăratului: lungească-i-se anii pe vecie!
7 În veci să rămână el pe scaunul de domnie, înaintea lui Dumnezeu! Fă ca bunătatea și credincioșia Ta să vegheze asupra lui!
8 Atunci voi cânta neîncetat Numele Tău și zi de zi îmi voi împlini juruințele.

7 mai 2017, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Romani 12:2, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Romani 12:2 Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.

miercuri, 3 mai 2017
3 mai 2017, Miercuri - 3
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:1-23; Evrei 10:22, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
Marcu 7:23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.
Evrei 10:22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.

3 mai 2017, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:1-23; Marcu 7:6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor ...

3 mai 2017, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Marcu 7:1-23, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:1 Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Isus.
2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
3 Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
4 Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a paturilor.
5 Și fariseii, și cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se țin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’
8 Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”
9 El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră.
10 Căci Moise a zis: ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.’
11 Voi, dimpotrivă, ziceți: ‘Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta este Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine’;
12 și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!”
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară, în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.”
...
Predică, Marcu 7:1-23, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă fișierul audio MP3
...
Marcu 7:1 Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim s-au adunat la Isus.
2 Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate.
3 Fariseii, însă, și toți iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor.
4 Și, când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a urcioarelor, a căldărilor și a paturilor.
5 Și fariseii, și cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se țin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: ‘Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.’
8 Voi lăsați porunca lui Dumnezeu și țineți datina așezată de oameni, precum spălarea urcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.”
9 El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu ca să țineți datina voastră.
10 Căci Moise a zis: ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.’
11 Voi, dimpotrivă, ziceți: ‘Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta este Corban», adică dat lui Dumnezeu, face bine’;
12 și nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa.
13 Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!”
14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine și le-a zis: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți.
15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca, dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.
18 El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca?
19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, și apoi este dat afară, în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.
20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.
21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22 furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru și spurcă pe om.”
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)