Zidire, seara
Predică, Filimon 1-25, mesaj transmis prin Laurențiu Toma Descarcă MP3
...
Filimon 1 Pavel, întemnițat al lui Isus Hristos, și fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru, 2 către sora Apfia și către Arhip, tovarășul nostru de luptă, și către Biserica din casa ta: 3 Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos! 4 Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, 5 pentru că am auzit despre credința pe care o ai în Domnul Isus și dragostea față de toți sfinții. 6 Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos. 7 În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. 8 De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ți poruncesc ce trebuie să faci, 9 vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel, iar acum întemnițat pentru Hristos Isus. 10 Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanțurile mele, pentru Onisim1, 11 care altă dată ți-a fost nefolositor, dar care acum ne va fi folositor și ție, și mie. 12 Ți-l trimit înapoi pe el, inima mea. 13 Aș fi dorit să-l țin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie. 14 Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie. 15 Poate că el a fost despărțit de tine pentru o vreme tocmai ca să-l ai pentru veșnicie, 16 dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! 17 Dacă mă socotești dar ca prieten al tău, primește-l ca pe mine însumi. 18 Și dacă ți-a adus vreo vătămare sau îți este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea. 19 Eu, Pavel, „voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ți zic că tu însuți te datorezi mie. 20 Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul și înviorează-mi inima în Hristos! 21 Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic. 22 Totodată, pregătește-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor voastre. 23 Epafra, tovarășul meu de temniță în Hristos Isus, îți trimite sănătate; 24 tot așa și Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarășii mei de lucru. 25 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.
...
miercuri, 31 august 2016
31, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Filimon 1-25, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3

31, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Filimon 1-25, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3

duminică, 28 august 2016
28, Duminică - tin, 3
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 13:1-12, Un alt nou început pentru Biserica dintre Națiuni, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3

28, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 13:1-12, mesaj transmis prin Teo Toculeț Descarcă MP3

28, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 13:1-12, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 13:1 În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.
2 Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
4 Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus,
7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8 Dar Elima, vrăjitorul – căci așa se tâlcuiește numele lui –, le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință.
9 Atunci, Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el
10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână.
12 Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.

28, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 4:43-54, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo ca să se ducă în Galileea.
44 Căci El Însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa.
45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.
46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav.
47 Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!”
49 Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.”
50 „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum.
51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește.
52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.”
53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut el și toată casa lui.
54 Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

28, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Isaia 55:6-7, Chemați-L câtă vreme este aproape!, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Isaia 55:6 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.
7 Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.
Matei 23, "Vai de voi!", "Vai de voi!"

28, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Ioan 4:43-54, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo ca să se ducă în Galileea.
44 Căci El Însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa.
45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.
46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav.
47 Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!”
49 Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.”
50 „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum.
51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește.
52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.”
53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut el și toată casa lui.
54 Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.
...
Predică, Ioan 4:43-54, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Ioan 4:43 După aceste două zile, Isus a plecat de acolo ca să se ducă în Galileea.
44 Căci El Însuși spusese că un proroc nu este prețuit în patria sa.
45 Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră și ei la praznic.
46 Isus S-a întors deci în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaș împărătesc al cărui fiu era bolnav.
47 Slujbașul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El și L-a rugat să vină și să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
48 Isus i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți!”
49 Slujbașul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu.”
50 „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăiește.” Și omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus și a pornit la drum.
51 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui și i-au adus vestea că fiul lui trăiește.
52 El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Și ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al șaptelea, l-au lăsat frigurile.”
53 Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăiește.” Și a crezut el și toată casa lui.
54 Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.
...
miercuri, 24 august 2016
24, Miercuri - 4
Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:2, mesaj transmis prin Cornel Manole Descarcă MP3
...
Coloseni 4:2 Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.

24, Miercuri - 3
Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:7, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Coloseni 4:7 Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul.
Nu este bine să ne ascundem afecțiunile.
Să nu ne ascundem păcatele.

24, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:7, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Coloseni 4:7 Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul.
1 Tesaloniceni 5:25 Fraților, rugați-vă pentru noi.

24, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:2, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Coloseni 4:2 Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.
Efeseni 6:18 Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții
1 Tesaloniceni 5:17 Rugați-vă neîncetat.
Coloseni 4:5 Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea.

duminică, 21 august 2016
21, Duminică - tin, 3
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 12:20-13:12, Cuvântul: nebunie, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3

21, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 12:20-13:12, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă MP3

21, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, Faptele apostolilor 12:20-13:12, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 12:20 Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un gând la el și, după ce au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că țara lor se hrănea din țara împăratului.
21 Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea.
22 Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi.
24 Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea.
25 Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.
Faptele apostolilor 13:1 În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.
2 Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
4 Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus,
7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8 Dar Elima, vrăjitorul – căci așa se tâlcuiește numele lui –, le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință.
9 Atunci, Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el
10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână.
12 Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.
...
Predică, Faptele apostolilor 12:20-13:12, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Faptele apostolilor 12:20 Irod era foarte mâniat pe cei din Tir și din Sidon. Dar aceștia au venit toți într-un gând la el și, după ce au câștigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că țara lor se hrănea din țara împăratului.
21 Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea.
22 Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi.
24 Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea.
25 Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.
Faptele apostolilor 13:1 În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul.
2 Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3 Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
4 Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus,
7 care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8 Dar Elima, vrăjitorul – căci așa se tâlcuiește numele lui –, le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință.
9 Atunci, Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el
10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână.
12 Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.
...
21, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 14:1-12, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă MP3
...
Matei 14:1 În vremea aceea, cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus
2 și a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el.”
3 Căci Irod prinsese pe Ioan, îl legase și-l pusese în temniță din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip;
4 pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ți este îngăduit s-o ai de nevastă.”
5 Irod ar fi vrut să-l omoare, dar se temea de norod, pentru că norodul privea pe Ioan ca pe un proroc.
6 Dar, când se prăznuia ziua nașterii lui Irod, fata Irodiadei a jucat înaintea oaspeților și a plăcut lui Irod.
7 De aceea i-a făgăduit cu jurământ că îi va da orice va cere.
8 Îndemnată de mamă-sa, ea a zis: „Dă-mi aici, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul!”
9 Împăratul s-a întristat, dar, din pricina jurămintelor sale și de ochii celor ce ședeau la masă împreună cu el, a poruncit să i-l dea.
10 Și a trimis să taie capul lui Ioan în temniță.
11 Capul a fost adus într-o farfurie și dat fetei, care l-a dus la mamă-sa.
12 Ucenicii lui Ioan au venit de i-au luat trupul, l-au îngropat și s-au dus de au dat de știre lui Isus.

21, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Psalmul 23:1-6, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă MP3
...
Psalmul 23:1 Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă;
3 îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
5 Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el.
6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.

21, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, 1 Tesaloniceni 5:23-28, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
1 Tesaloniceni 5:23 Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
24 Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta.
25 Fraților, rugați-vă pentru noi.
26 Spuneți sănătate tuturor fraților cu o sărutare sfântă.
27 În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraților.
28 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.

miercuri, 17 august 2016
17, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, Coloseni 4:7-9, Darul vorbirii, mesaj transmis prin Nelu Istrate Descarcă MP3
...
Coloseni 4:7 Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit și slujitorul credincios, tovarășul meu de slujbă în Domnul. 8 Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră și să vă mângâie inimile. 9 L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios și preaiubit, care este dintr-ai voștri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)