Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 10:1-13, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
duminică, 18 martie 2018
18 mar. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 10:1-13, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 10:1 Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare,
2 toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;
3 toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească
4 și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos.
5 Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
6 Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7 Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.”
8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii.
9 Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi.
10 Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.

18 mar. 2018, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Matei 9:27-31, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 9:27 Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau și ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!”
28 După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Și Isus le-a zis: „Credeți că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei.
29 Atunci S-a atins de ochii lor și a zis: „Facă-vi-se după credința voastră!”
30 Și li s-au deschis ochii. Isus le-a poruncit cu tot dinadinsul și le-a zis: „Vedeți să nu știe nimeni.”
31 Dar ei, cum au ieșit, au răspândit vestea despre El în tot ținutul acela.

miercuri, 14 martie 2018
14 mar. 2018, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 5:1-12, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă fișierul audio MP3

14 mar. 2018, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 5:1-12, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Samuel 5:1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.
2 După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul pește) și l-au așezat lângă Dagon.
3 A doua zi, asdodenii, care se sculaseră dis-de-dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon și l-au pus înapoi la locul lui.
4 Și a doua zi, sculându-se dis-de-dimineață, au găsit pe Dagon întins cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon și cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag și nu-i rămăsese decât trunchiul.
5 De aceea, până în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.
6 Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod și i-a pustiit; i-a lovit cu bube la șezut, atât în Asdod, cât și în ținutul lui.
7 Când au văzut că așa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră și asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.”
8 Și au trimis și au adunat la ei pe toți domnitorii filistenilor și au zis: „Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Domnitorii au răspuns: „Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.” Și au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
9 Dar, după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetății și a fost o mare groază; a lovit pe oamenii cetății de la mic până la mare și au avut o spuzeală de bube la șezut.
10 Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, ecroniții au strigat: „Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi și poporul nostru.”
11 Și au trimis și au strâns pe toți domnitorii filistenilor și au zis: „Trimiteți înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi și poporul nostru.” Căci în toată cetatea era o groază de moarte, și mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.
12 Oamenii care nu mureau erau loviți cu bube la șezut, și țipetele cetății se înălțau până la cer.

duminică, 11 martie 2018
11 mar. 2018, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 10:1-13, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă fișierul audio MP3

11 mar. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 10:1-13, mesaj transmis prin Daniel Simion 2 Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 10:1 Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare,
2 toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;
3 toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească
4 și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos.
5 Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
6 Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7 Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.”
8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii.
9 Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi.
10 Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.
...
Predică, 1 Corinteni 10:1-13, mesaj transmis prin Daniel Simion 2 Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 10:1 Fraților, nu vreau să nu știți că părinții noștri toți au fost sub nor, toți au trecut prin mare,
2 toți au fost botezați în nor și în mare, pentru Moise;
3 toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească
4 și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, și stânca era Hristos.
5 Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
6 Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7 Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace.”
8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într-o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii.
9 Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi.
10 Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul.
11 Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.
12 Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.
...
11 mar. 2018, Duminică - ev, 2
Evanghelizare, dimineața
Predică, 1 Petru 4:15-19, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă fișierul audio MP3
...
15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
16 Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.
17 Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
18 Și, dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit și cel păcătos?
19 Așa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine.

11 mar. 2018, Duminică - ev, 1
Evanghelizare, dimineața
Predică, Iacov 3:1-12, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă fișierul audio MP3
...
Iacov 3:1 Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.
2 Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.
3 De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
4 Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
5 Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!
6 Limba este și ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul și aprinde roata vieții, când este aprinsă de focul gheenei.
7 Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc și au fost îmblânzite de neamul omenesc,
8 dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
9 Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu.
10 Din aceeași gură iese și binecuvântarea, și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!
11 Oare din aceeași vână a izvorului țâșnește și apă dulce, și apă amară?
12 Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.

11 mar. 2018, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, 1 Timotei 4:1-9, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Timotei 4:1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor,
2 abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor.
3 Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul.
4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumiri;
5 pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6 Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o până acum.
7 Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios.
8 Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.
9 Iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit!

miercuri, 7 martie 2018
7 mar. 2018, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 4:1-22, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă fișierul audio MP3

7 mar. 2018, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 4:1-22, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Samuel 4:1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoștința întregului Israel. Israel a ieșit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor. Au tăbărât lângă Eben-Ezer, și filistenii tăbărâseră la Afec.
2 Filistenii s-au așezat în linie de bătaie împotriva lui Israel și lupta a început. Israel a fost bătut de filisteni, care au omorât pe câmpul de bătaie aproape patru mii de oameni.
3 Poporul s-a întors în tabără și bătrânii lui Israel au zis: „Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuți astăzi de filisteni? Haidem să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru și să ne izbăvească din mâna vrăjmașilor noștri.”
4 Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legământului Domnului oștirilor, care șade între heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, erau acolo, împreună cu chivotul legământului lui Dumnezeu.
5 Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie de s-a cutremurat pământul.
6 Răsunetul acestor strigăte a fost auzit de filisteni și au zis: „Ce înseamnă strigătele acestea care răsună în tabăra evreilor?” Și au auzit că sosise chivotul Domnului în tabără.
7 Filistenii s-au temut, pentru că au crezut că Dumnezeu venise în tabără. „Vai de noi, au zis ei, căci n-a fost așa ceva până acum!
8 Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Dumnezeii aceștia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie.
9 Întăriți-vă și fiți oameni, filistenilor, ca nu cumva să fiți robi evreilor, cum v-au fost ei robi vouă: fiți oameni și luptați!”
10 Filistenii au început lupta, și Israel a fost bătut. Fiecare a fugit în cortul lui. Înfrângerea a fost foarte mare, și din Israel au căzut treizeci de mii de oameni pedeștri.
11 Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, și cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, au murit.
12 Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie și a venit la Silo în aceeași zi, cu hainele sfâșiate și cu capul acoperit cu țărână.
13 Când a ajuns, Eli aștepta stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniștită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, și toată cetatea a strigat.
14 Eli, auzind aceste strigăte, a zis: „Ce înseamnă zarva aceasta?” Și îndată omul a venit și a adus lui Eli vestea aceasta.
15 Și Eli era în vârstă de nouăzeci și opt de ani, avea ochii întunecați și nu mai putea să vadă.
16 Omul a zis lui Eli: „Vin de pe câmpul de bătaie și din câmpul de bătaie am fugit astăzi.” Eli a zis: „Ce s-a întâmplat, fiule?”
17 Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: „Israel a fugit dinaintea filistenilor și poporul a suferit o mare înfrângere, și chiar cei doi fii ai tăi, Hofni și Fineas, au murit și chivotul Domnului a fost luat.”
18 Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, și Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; și-a rupt ceafa și a murit, căci era om bătrân și greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.
19 Noră-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată și sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei și despre moartea bărbatului ei, s-a încovoiat și a născut, căci au apucat-o durerile nașterii.
20 Când trăgea să moară, femeile care erau lângă ea i-au zis: „Nu te teme, căci ai născut un fiu!” Dar ea n-a răspuns și n-a luat seama la ce i se spunea.
21 A pus copilului numele I-Cabod (Nu mai e slavă), zicând: „S-a dus slava din Israel!” Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu și din pricina socrului și bărbatului ei.
22 Ea a zis: „S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat.”

duminică, 4 martie 2018
4 mar. 2018, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 9:15-27, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă fișierul audio MP3

4 mar. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 9:15-27, mesaj transmis prin Daniel Dumitrescu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 9:15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.
18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

4 mar. 2018, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Psalmul 133:1-3, mesaj transmis prin Andrei Mîrza Descarcă fișierul audio MP3
...
Psalmul 133:1 Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!
2 Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veșmintelor lui.
3 Este ca roua Hermonului, care se coboară pe Munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru veșnicie.

miercuri, 28 februarie 2018
28 feb. 2018, Miercuri - 2
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 3:1-21, Exemplul lui Samuel, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă fișierul audio MP3

28 feb. 2018, Miercuri - 1
Zidire, seara
Predică, 1 Samuel 3:1-21, mesaj transmis prin Florin Ghiță Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Samuel 3:1 Tânărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea și vedeniile nu erau dese.
2 Tot pe vremea aceea, Eli începea să aibă ochii tulburi și nu mai putea să vadă. El stătea culcat la locul lui,
3 iar candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă și Samuel era culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.
4 Atunci, Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”
5 Și a alergat la Eli și a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat; întoarce-te și te culcă.” Și s-a dus și s-a culcat.
6 Domnul a chemat din nou pe Samuel. Și Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli și a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a răspuns: „Nu te-am chemat, fiule, întoarce-te și te culcă.”
7 Samuel nu cunoștea încă pe Domnul și Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit.
8 Domnul a chemat din nou pe Samuel, pentru a treia oară. Și Samuel s-a sculat, s-a dus la Eli și a zis: „Iată-mă, căci m-ai chemat.” Eli a înțeles că Domnul cheamă pe copil
9 și a zis lui Samuel: „Du-te de te culcă și, dacă vei mai fi chemat, să spui: ‘Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă.’” Și Samuel s-a dus să se culce la locul lui.
10 Domnul a venit, S-a înfățișat și l-a chemat ca și în celelalte dăți: „Samuele, Samuele!” Și Samuel a răspuns: „Vorbește, căci robul Tău ascultă.”
11 Atunci, Domnul a zis lui Samuel: „Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi.
12 În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe și voi isprăvi.
13 I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoștință și prin care fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.
14 De aceea, jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispășită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare.”
15 Samuel a rămas culcat până dimineața, apoi a deschis ușile Casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea.
16 Dar Eli a chemat pe Samuel și a zis: „Samuele, fiule!” El a răspuns: „Iată-mă!”
17 Și Eli a zis: „Care este cuvântul pe care ți l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ți-a spus!”
18 Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Și Eli a zis: „Domnul este Acesta, să facă ce va crede!”
19 Samuel creștea, Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele sale.
20 Tot Israelul, de la Dan până la Beer-Șeba, a cunoscut că Domnul pusese pe Samuel proroc al Domnului.
21 Domnul nu înceta să Se arate în Silo, căci Domnul Se descoperea lui Samuel, în Silo, prin Cuvântul Domnului.

duminică, 25 februarie 2018
25 feb. 2018, Duminică - tin, 2
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 9:1-27, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă fișierul audio MP3

25 feb. 2018, Duminică - tin, 1
Tineret, seara
Predică, 1 Corinteni 9:1-27, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 9:1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul?
2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul.
3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem?
5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului, și Chifa?
6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?
8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
10 Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
11 Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?
12 Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.
18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
...
Predică, 1 Corinteni 9:1-27, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
1 Corinteni 9:1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul?
2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, sunt măcar pentru voi; căci voi sunteți pecetea apostoliei mele în Domnul.
3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem?
5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului, și Chifa?
6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă și nu mănâncă din laptele turmei?
8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?
10 Sau vorbește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel, căci cine ară trebuie să are cu nădejde și cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
11 Dacă am semănat printre voi bunurile duhovnicești, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?
12 Dacă se bucură alții de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.
13 Nu știți că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniți din lucrurile de la Templu și că cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
14 Tot așa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.
15 Dar eu nu m-am folosit de niciunul din aceste drepturi. Și nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă așa cu mine, căci aș vrea mai bine să mor decât să-mi ia cineva pricina mea de laudă.
16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; și vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.
18 Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia pe care o vestesc și să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.
19 Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câștig pe cei mai mulți.
20 Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege;
21 cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am și eu parte de ea.
24 Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!
25 Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
...
25 feb. 2018, Duminică - zidire
Zidire, dimineața
Predică, Romani 8:28, mesaj transmis prin Mircea Necea Descarcă fișierul audio MP3
...
Romani 8:28 De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)