duminică, 7 septembrie 2014

7, Duminică - tin, 2

Tineret, seara
Predică, 2 Petru 1:19-2:11, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Este o epistolă apologetică, care apără credința creștină și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
Avem responsabilitatea să apărăm adevărul.
Îndepărtarea de la adevăr ca învățătură practică poate reprezenta un drum către erezie.
"Cuvântul proorociei" înseamnă cuvintele proorocilor.
Ieremia 1:5 „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor.”
Singurul caz, în care un prooroc a fost chemat mai înainte ca să se nască. În cartea Ieremia se regăsesc și multe proorocii ale popoarelor din jurul Israelului.
Dacă verifici puțin pe un eretic cu suferință el se va dovedi un fals învățător.
Isaia 6:8 Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit și cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” 6:9 El a zis atunci: „Du-te și spune poporului acestuia: „Întruna veți auzi, și nu veți înțelege; întruna veți vedea, și nu veți pricepe!”
Înainte de a ajunge de a trăi o viață de credincios, trebuie să ajungă la mântuire.
Profetul calcă pe urmele Domnului Isus Hristos.
Ezechiel 1:3 cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara haldeilor, lângă râul Chebar; și acolo a venit mâna Domnului peste el.
3 exemple de profeți: Ieremia, Isaia, Ezechiel.
Cuvântul profeției se poate referi în ultimă instanță la întreg Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea supremă.
În Noul Testament este folosită această expresie de prooroci cu privire la învățătura apostolilor.
Faptele apostolilor 21, profetul Agab.
Faptele apostolilor 21:8 A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el. 21:9 El avea patru fete fecioare care proroceau.
Sunt traducători care spun că apostoli și prooroci sunt același lucru.
Au fost și credincioși care primiseră din partea lui Dumnezeu darul de prooroc.
1 Corinteni 14:3 Cine prorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mângâiere.
Erau credincioși obișnuiți care sr ocupau cu mângâierea, sfătuirea și zidirea Bisericii.
1 Corinteni 14:24 Dar, dacă toți prorocesc, și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. 14:25 Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.
Proorocii descopereau existența unui păcat sau existența unui păcătos în adunare.
În rândul credincioșilor sunt oameni care nu sunt născuți din nou.
Mulți sunt înșelați de aparențe pentru că nu cunosc Scriptura.
...

7, Duminică - tin, 1

Tineret, seara
Predică, 2 Petru 1:19-2:11, mesaj transmis prin Lucian Adam Descarcă MP3
...
2 Petru 1:19 Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumină care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă și va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre. 1:20 Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură. 1:21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt. 2:1 În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. 2:2 Mulți îi vor urma în destrăbălările lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. 2:3 În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înșelătoare să aibă un câștig de la voi. Dar osânda îi paște de multă vreme, și pierzarea lor nu dormitează. 2:4 Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjurați de întuneric, legați cu lanțuri și păstrați pentru judecată; 2:5 dacă n-a cruțat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alți șapte inși, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiți; 2:6 dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, 2:7 și dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viața destrăbălată a acestor stricați; 2:8 (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, își chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea și auzea din faptele lor nelegiuite) 2:9 înseamnă că Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți, ca să fie pedepsiți în ziua judecății: 2:10 mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia și disprețuiesc stăpânirea. Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, 2:11 pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.
Atenție la fals, atenție la minciună!
Cineva care spune o minciună, spune un lucru fals.
Învățătorul fals este Învățătorul care nu trăiește la standardul pe care îl cere Dumnezeu. Să conștientizăm prezența acestor oameni în mijlocul oamenilor lui Dumnezeu. Oamenii aceștia există pentru că există un rău vrăjmaș!
Este singurul loc din Noul Testament unde se folosește expresia "învățători falși". La acești oameni este o lucrare de premeditare, cu rea intenție. Delictele făcute cu premeditare vor avea o pedeapsă mai mare, vor avea parte de o pierzare veșnică. Oamenii aceștia s-au strecurat.
De învățători mincinoși ne povestește și Domnul Isus Hristos în Evanghelii.
Și învățătura celor falși va conține lucruri ascunse, și toate vor conduce la scopul care se cheamă distrugere.
Falsul învățător va căuta să împlinească propriul interes. Scopul lor final este: distrugerea.
Romani 16:17 Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei. 16:18 Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; și, prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători.
Cel credincios are o singură șansă să facă față învățăturii false: Cuvântul lui Dumnezeu. Este suficient să cunoști adevărul pentru a identifica falsurile.
Pericolul învățăturilor false este în interiorul Bisericii nu în afara ei.
...