miercuri, 20 august 2014

20, Miercuri - 3

Zidire, seara
Predică, Efeseni 3:8-10, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Efeseni 3:8 Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos 3:9 și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; 3:10 pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
Ne uimește modestia apostolului Pavel, dar pe de altă parte curajul apostolului Pavel.
Cuvântul "isprăvnicia" ar putea fi înlocuit cu administrare. Să arate cum se administrează această taină a lui Dumnezeu. Administratorul tainei este Dumnezeu. Scopul final să fie ca Dumnezeu să fie proslăvit într-un fel unic. Dumnezeu și-a alcătuit planul acesta și apoi îl pune pe apostolul Pavel să pună în lumină acest plan.
Atunci când spune Domnul Isus Hristos "pe această piatră, eu voi construi Biserica Mea", arată că doar ce este desăvârșit va face parte din clădirea Bisericii.
Biserica este o priveliște pentru lume și pentru oameni, dar și pentru duhurile rele. Domnul Isus Hristos ia ce trebuie, ce este perfect și așează în Biserica Lui.
Responsabilitatea noastră ca oameni credincioși este una reală. Responsabilitatea este o atitudine pe care o inspiră Dumnezeu. Mântuirea este în atmosfera harului lui Dumnezeu. O responsabilitate prin har cu privire la onoarea de a pune în lumină lucrarea lui Dumnezeu.
Efeseni 3:8 Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor
Vestirea Evangheliei înseamnă acest curaj sfânt.
Dumnezeu se proslăvește înaintea tuturor lucrurilor văzute și nevăzute.
...

20, Miercuri - 2

Zidire, seara
Predică, Efeseni 3, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Cele patru dimensiuni ale harului lui Dumnezeu. Adâncimea este corelată cu înălțimea.
...

20, Miercuri - 1

Zidire, seara
Predică, Efeseni 3, mesaj transmis prin Victoraș Toculeț Descarcă MP3
...
Efeseni 3:1 Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…
Pavel nu este o victimă a autorităților vremii ci este un întemnițat al lui Domnul Isus Hristos. De fapt nu Pavel este întemnițat ci Domnul Isus Hristos este întemnițat, așa cum spun Evangheliile.
Efeseni 3:2 (Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată față de voi.  3:3 Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta despre care v-am scris în puține cuvinte.
Efeseni 3:1 Pavel, întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…
Două preocupări în închisoare: să scrie efesenilor, "despre care v-am scris în puține cuvinte" (Efeseni 3:3); "îmi plec genunchii pentru voi".
Consolidarea era printr-o învățătură mai profundă și prin rugăciune.
Dumnezeu a dat revelație apostolului Pavel. Dar noi trebuie să avem și noi această dependență de Cel care descoperă. Iosif l-a arătat pe Dumnezeu ca Acela care descoperă, înaintea lui Faraon.
Efeseni 3:4 Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,  3:5 care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
Pavel știe să aprecieze echipa. Biserica este întemeiată pe învățătura care a fost dată apostolilor.
Pavel vorbește din punct de vedere al evreului. Ce mare este puterea harului Domnului nostru Isus Hristos, a jertfei Lui! Orice copil al lui Dumnezeu acceptă pe orice alt copil al lui Dumnezeu, dar care mărturisește pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt.
Slujitor după dar. Când vorbești de dar, nu te poți lăuda.
Efeseni 3:7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie prin lucrarea puterii Lui.
Marii oameni ai lui Dumnezeu nu au strălucit prin ei însăși. Dumnezeu n-are nevoie de puterea naturală a oamenilor. Câtă putere și-a dovedit Dumnezeu prin instrumentul acesta al slăbiciunii. Să strălucească smerenia omului.
Efeseni 3:8 Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos 3:9 și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; 3:10 pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
Efeseni 3:10 pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,
Ezechiel 40:1 În anul al douăzeci și cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetății, tocmai în ziua aceea a venit mâna Domnului peste mine și m-a strămutat în țara lui Israel. 40:2 M-a dus acolo în niște vedenii dumnezeiești și m-a așezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
Biserica trebuie privită prin credință.
...