sâmbătă, 19 decembrie 2015

19, Sâmbătă

Zidire, seara
Predică, Luca 2:8-20, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă MP3
...
Luca 2:8 În ținutul acela erau niște păstori care stăteau afară în câmp și făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. 2:9 Și iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor, și slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare. 2:10 Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: 2:11 astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. 2:12 Iată semnul, după care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.” 2:13 Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: 2:14 „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” 2:15 După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alții: „Haidem să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” 2:16 S-au dus în grabă și au găsit pe Maria, pe Iosif, și Pruncul culcat în iesle. 2:17 După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. 2:18 Toți cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. 2:19 Maria păstra toate cuvintele acelea și se gândea la ele în inima ei. 2:20 Și păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră și văzuseră și care erau întocmai cum li se spusese.
...