joi, 5 aprilie 2012

05 - Joi, 18:40

Zidire, seara
Predică, Efeseni 4:28-32, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3


Epistola catre Efeseni oglindeste dorinta lui Dumnezeu ca biserica să trăiască în lumină.
Pentu că suntem chemati de Dumnezeu să fim copii ai Lui, suntem chemati la o viata de sfintenie.
Ne vom opri la aspecte practice, concret: "Cine fura, sa nu mai fure"
Cuvantul lui Dumnezeu spune clar "sa nu furi".
Daca un israelit fura un bou, trebuia sa dea 5 boi inapoi.
Hotia merge mâna în mâna la orice vârstă!
"Cine fura pe tatăl sau pe mama sa, este tovaras cu nimicitorul"
Nu este multumit Dumnezeu dacă am scăpat de păcatele grosolane, ci se refera si la lucrurile marunte, de noblete.
Cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca cine vrea sa fie credincios în lucrurile mari, trebuie să fie mai întâi credincios în lucrurile mici.
Furtul poate sa fie si de alta natura: sa furi din ceea ce este pentru slava Lui Dumnezeu!
Ce s-ar fi întâmplat dacă în Efes, atunci cand se vindecau cei care atingeau lucrurile de care se atingea apostolul Pavel, acesta ar fi considerat ca are si el un merit.
Un alt lucru concret este legat de vorbirea noastra.
"nici un cuvant stricat sa nu va iasa din gura, ci dimpotriva, unul bun care să zideasca"
Cum esti perceput? Ce cuvinte iti ies din gura?
Cuvantul va rezuma in ultimele versete o alta atitudine: "Orice amărăciune, orice iutime, orice manie, orice strigare, orice clevetire, orice fel de rautate sa piara din mijlocul vostru."
"Oamenii vor da socoteala pentru orice cuvant nefolositor".
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu