duminică, 8 iunie 2014

8, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 12:12-29, Psalmul 107:1-43, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 12:12 Întăriți-vă, dar, mâinile obosite și genunchii slăbănogiți;
13 croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea.
16 Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.
17 Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
18 Voi nu v-ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21 Și priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „sunt îngrozit și tremur!”)
22 Ci v-ați apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți desăvârșiți,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, și care acum a făcut făgăduința aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

Psalmul 107:1 „Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!”
2 Așa să zică cei răscumpărați de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului,
3 și pe care i-a strâns din toate țările: de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la mare.
4 Ei pribegeau prin pustiu, umblau pe căi neumblate, și nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
5 Sufereau de foame și de sete; le tânjea sufletul în ei.
6 Atunci, în strâmtorarea lor au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor;
7 i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într-o cetate de locuit.
8 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
9 Căci El a potolit setea sufletului însetat și a umplut de bunătăți sufletul flămând.
10 Cei ce ședeau în întuneric și umbra morții trăiau legați în ticăloșie și în fiare,
11 pentru că se răzvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că nesocotiseră sfatul Celui Preaînalt.
12 El le-a smerit inima prin suferință: au căzut, și nimeni nu i-a ajutat.
13 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.
14 I-a scos din întuneric și de umbra morții și le-a rupt legăturile.
15 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
16 Căci El a sfărâmat porți din aramă și a rupt zăvoare din fier.
17 Nebunii, prin purtarea lor vinovată și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți.
18 Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, și erau lângă porțile morții.
19 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor;
20 a trimis cuvântul Său și i-a tămăduit și i-a scăpat de groapă.
21 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
22 Să-I aducă jertfe de mulțumiri și să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
23 Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii și făceau negoț pe apele cele mari,
24 aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în mijlocul adâncului.
25 El a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
26 Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei.
27 Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, și zadarnică le era toată iscusința.
28 Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor.
29 A oprit furtuna, a adus liniștea, și valurile s-au potolit.
30 Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și Domnul i-a dus în limanul dorit.
31 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!
32 Să-L înalțe în adunarea poporului și să-L laude în adunarea bătrânilor!
33 El preface râurile în pustiu, și izvoarele de apă, în pământ uscat,
34 țara roditoare în țară sărată, din pricina răutății locuitorilor ei.
35 Tot El preface pustiul în iaz, și pământul uscat, în izvoare de ape.
36 Așază acolo pe cei flămânzi, și ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
37 însămânțează ogoare, sădesc vii și-i culeg roadele.
38 El îi binecuvântă, și se înmulțesc nespus, și nu le împuținează vitele.
39 Dacă sunt împuținați și apăsați prin asuprire, nenorocire și suferință,
40 El varsă disprețul peste cei mari și-i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
41 dar ridică pe cel lipsit, izbăvește pe cel nevoiaș și înmulțește familiile ca pe niște turme.
42 „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta și se bucură, și orice nelegiuire își închide gura!”
43 Cine este înțelept să ia seama la aceste lucruri și să fie cu luare aminte la bunătățile Domnului.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu