duminică, 26 iulie 2015

26, Duminică - tin, 4

Tineret, seara
Predică, 3 Ioan, mesaj transmis prin Ionel Banu Descarcă MP3
...
3 oameni credincioși sunt menționați, între care: evlaviosul Gaiu; iar altul, ca un dictator în adunare, Diotref.
Diotref are descendenți până în zilele de astăzi.
3 Ioan 1:9 Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.
Isaia 14:12 Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!  14:13 Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei,  14:14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”  14:15 Dar ai fost aruncat în Locuința morților, în adâncimile mormântului!
3 Ioan 1:10 De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțumește cu atât; dar nici el nu primește pe frați și împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din biserică.
" și-i dă afară din biserică ", interesant, Diotref este șeful, asta înțelege să facă: să dea afară din Biserică.
Ce este pocăința? Pocăința este smerirea sufletului. Să mă văd murdar, să mă văd păcătos așa cum sunt. Apoi să-mi mărturisesc păcatele, să-I spun păcatul pe nume, să-i spun "Iartă-mă!" lui Dumnezeu, sau "Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!".
1 Ioan 2:2 El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
Și apoi avem nevoie să ne abandonăm în mâna Lui. Se merită să-i încredințăm Lui viața!
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu