duminică, 6 noiembrie 2016

6 nov. 2016, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, 1 Împărați 18:1-21, mesaj transmis prin Andrei Banu Descarcă fișierul audio MP3
...
18:1 Au trecut multe zile și Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie în al treilea an: „Du-te și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața pământului.”
2 Și Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria.
3 Și Ahab a trimis să cheme pe Obadia, mai-marele casei lui. Obadia se temea mult de Domnul.
4 De aceea, când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peșteră și i-a hrănit cu pâine și cu apă.
5 Ahab a zis lui Obadia: „Haidem prin țară, pe la toate izvoarele de apă și pe la toate pâraiele; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor și catârilor și să n-avem nevoie să omorâm vitele.”
6 Și-au împărțit țara s-o cutreiere. Ahab a plecat singur pe un drum, și Obadia a plecat singur pe un alt drum.
7 Pe când era Obadia pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie. Obadia, cunoscându-l, a căzut cu fața la pământ și a zis: „Tu ești, domnul meu Ilie?”
8 El i-a răspuns: „Eu sunt; du-te și spune stăpânului tău: ‘Iată că a venit Ilie!’”
9 Și Obadia a zis: „Ce păcat am săvârșit eu ca să dai pe robul tău în mâinile lui Ahab, ca să mă omoare?
10 Viu este Domnul că n-a rămas popor sau împărăție unde să nu fi trimis stăpânul meu să te caute și, când se spunea că nu ești acolo, punea pe împărăția și poporul acela să jure că nu te-au găsit.
11 Și acum zici: ‘Du-te și spune stăpânului tău: «Iată că a venit Ilie!»’
12 Și apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce nu-știu-unde. Dacă m-aș duce să dau de știre lui Ahab și nu te-ar găsi, mă va omorî. Și totuși robul tău se teme de Domnul din tinerețea lui.
13 Nu s-a spus oare domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului? Cum am ascuns o sută de proroci ai Domnului, câte cincizeci într-o peșteră, și i-am hrănit cu pâine și cu apă?
14 Și acum tu zici: ‘Du-te și spune stăpânului tău: «Iată că a venit Ilie!»’ El mă va ucide.”
15 Dar Ilie a zis: „Viu este Domnul oștirilor, al cărui slujitor sunt, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab.”
16 Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înștiințat despre lucrul acesta. Și Ahab s-a dus înaintea lui Ilie.
17 Abia l-a zărit Ahab pe Ilie și i-a zis: „Tu ești acela care nenorocești pe Israel?”
18 Ilie a răspuns: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și v-ați dus după Baali.
19 Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal și pe cei patru sute de proroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei”.
20 Ahab a trimis soli la toți copiii lui Israel și a strâns pe proroci la muntele Carmel.
21 Atunci, Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El, iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu