duminică, 11 decembrie 2016

11 dec. 2016, Duminică - ev, 1

Evanghelizare, dimineața
Predică, Ioan 8:30-47, mesaj transmis prin Traian Coteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Ioan 8:30 Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.
31 Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei;
32 veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”
33 Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ‘Veți fi slobozi’?”
34 „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.
35 Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea.
36 Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.
37 Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu.
38 Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.”
39 „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam.
40 Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut.
41 Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
42 Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
43 Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu.
44 Voi aveți de tată pe Diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți.
46 Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu