duminică, 26 februarie 2017

26 feb. 2017, Duminică - ev, 2

Evanghelizare, dimineața
Predică, Matei 14:22-33; Matei 17:1-13, mesaj transmis prin Nicolae Vlaicu Descarcă fișierul audio MP3
...
Matei 17:1 După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt.
2 El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele și hainele I s-au făcut albe ca lumina.
3 Și iată că li s-a arătat Moise și Ilie stând de vorbă cu El.
4 Petru a luat cuvântul și a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.”
5 Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!”
6 Când au auzit, ucenicii au căzut cu fețele la pământ și s-au înspăimântat foarte tare.
7 Dar Isus S-a apropiat, S-a atins de ei și le-a zis: „Sculați-vă, nu vă temeți!”
8 Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.
9 Pe când coborau din munte, Isus le-a dat porunca următoare: „Să nu spuneți nimănui de vedenia aceasta până va învia Fiul omului din morți.”
10 Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?”
11 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie și să așeze din nou toate lucrurile.
12 Dar vă spun că Ilie a și venit, și ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot așa are să sufere și Fiul omului din partea lor.”
13 Ucenicii au înțeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu