duminică, 5 noiembrie 2017

5 nov. 2017, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Luca 5:1-11, mesaj transmis prin Mihai Socoteanu Descarcă fișierul audio MP3
...
Luca 5:1 Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret și Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele.
3 S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi, a șezut jos și învăța pe noroade din corabie.
4 Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc și aruncați-vă mrejele pentru pescuire.”
5 Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic, dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6 După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele.
7 Au făcut semn tovarășilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit și au umplut amândouă corăbiile, așa că au început să se afunde corăbiile.
8 Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus și I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9 Fiindcă îl apucase spaima pe el și pe toți cei ce erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10 Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarășii lui Simon. Atunci, Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul și au mers după El.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu