duminică, 23 noiembrie 2014

23, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Evrei 12:25-29, mesaj transmis prin Petrică Bunescu Descarcă MP3
...
Evrei 12:25 Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, 12:26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, și care acum a făcut făgăduința aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul.” 12:27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. 12:28 Fiindcă am primit, dar, o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, 12:29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
4 aspecte ale vieții de mărturie: ascultarea; încrederea în lucrurile create de Dumnezeu care nu se clatină; mulțumirea; închinarea.
Multumire. Ce înseamnă să fim mulțumitori?
Nu ne este familială nemulțumirea?
Unele din aceste nemulțumiri nu le mai aruncăm înaintea altora. Dar și pe acestea trebuie să le rezolvăm. Mulțumirea cu nemulțumirea nu stau împreună.
Înaintea Lui Dumnezeu trebuie să am acest caracter de creștin mulțumitor.
Mulțumirea poate fi o chestiune de educație.
Mulțumirea omului gol pe dinăuntru.
Faptele apostolilor 24:2 Pavel a fost chemat, și Tertul a început să-l pârască astfel: „Preaalesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale. 24:3 Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumirea, în toată vremea și în tot locul.
Apoi e rugăciunea fariseului. "Doamne Îți mulțumesc că...".
Mulțumirea lucrată de Dumnezeu.
Romani 1:8 Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea.
Mulțumirea este o chestiune de premiu.
1 Corinteni 15:57 Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!
2 Corinteni 2:14 Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos ...
Sugerează această împărtășire a suferințelor Lui.
Psalmi 50:23 Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește
Mulțumirea să înceapă cu ceea ce ne dă Dumnezeu.
Mulțumirea poate să însemne în viața unora dintre credincioși și o jertfă. Să înțelegi o boală ca un prilej de mulțumire către Dumnezeu. Exemplul lui Iov.
Iov 1:20 Atunci Iov s-a sculat, și-a sfâșiat mantaua și și-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat 1:21 și a zis: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
În viața lui David apare un exemplu de ne răzvrătire față de judecata lui Dumnezeu, cu ocazia răzvrătirii lui Absalom. Primește insultele lui Șimei cu această mulțumire de jertfă.
Efeseni 5:20 Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Primele valuri de prigonire vin împotriva credincioșilor Evrei.
Filipeni 4:11 m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. 4:13 Pot totul în Hristos care mă întărește.
Mulțumirea nu este un lucru care vine spontan. Mulțumirea este un proces. Mulțumirea este o luptă.
Mulțumirea este o chestiune de proces, care se angajează total voința noastră. Dorința noastră de a fi mulțumiți.
Nemulțumirea lui Satan.
Filipeni 2:8 La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. 2:9 De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
1 Timotei 6:6 Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.
Mulțumirea crește pe un teren de evlavie.
Perspectiva de orizont: câștigul.
Scriptura, perspectiva veșnică: să putem fi găsiți vrednici ca să fim răsplătiți.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu