duminică, 17 mai 2015

17, Duminică - tin, 3

Tineret, seara
Predică, 1 Ioan 5:13-21, mesaj transmis prin Sergiu Iorgulescu Descarcă MP3
...
Apostolul Ioan vorbește în cuvinte care nu sunt negociabile, în alb și negru.
Cinci certitudini care aparţin de lumea lui Dumnezeu. Şi o certitudine care aparţine lumii vrăjmaşului lui Dumnezeu.
1 Ioan 5:16 "Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela."
Deci, acolo apostolul nu vorbeşte de un păcat anume, şi chiar în original cuvântul păcat nu este articulat cu articol nehotărât "un păcat", e vorba de păcat în general, şi nici nu trebuie să căutăm care este păcatul care duce la moarte. Domnul hotărăşte care este momentul în care un păcat să fie disciplinat de El, şi degeaba faci rugăciuni daca El a hotărât într-un fel, hotărârea Lui va rămâne în picioare, aşa încât să lăsăm această incertitudine cu privire la "Care o fi păcatul acela care duce la moarte?". Orice păcat este o nelegiurie, aşa cum am văzut, orice păcat care n-a fost şters cu sângele Domnului Isus, este un păcat care duce la moarte, la moarte veşnică.
Cinci certitudini pentru credinţa adevărată şi o certitudine pentru cei care sunt pe terenul lumii.
Şi aş începe cu această certitudine negativă, pe care apostolul o prezintă în 1 Ioan 5:19 "Ştim ... că toată lumea zace în cel rău". E o certitudine şi tare aş vrea ca în seara aceasta, cei care sunt încă pe teritoriul acesta de zăcere în cel rău, să se trezească, pentru că încă mai este posibil să ieşi de pe teritoriul acestei yaceri în cel rău şi să vii pe teritoriul prezenţei lui Dumnezeu.
Şi sun cinci certitudini, siguranţe, convingeri:
1) Certitudinea vieții veșnice, 1 Ioan 5:13 V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.
2) Certitudinea rugăciunii ascultate, 1 Ioan 5:14 Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. 5:15 Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 5:16 Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. 5:17 Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte.
3) Siguranța unei vieți biruitoare în faţa păcatului, 1 Ioan 5:18, "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte".
4) Siguranța că suntem, aparținem Celui adevărat, 1 Ioan 5:19 "Ştim că suntem din Dumezeu...". Suntem din El, suntem copiii Lui, suntem fiinţă din Fiinţa Lui, prin naşterea din nou.
5) Certitudinea că Domnul Isus este Dumnezeu adevărat, 1 Ioan 5:20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
Să le luăm în mod personal.
Să ieșim din teritoriul acesta al nesiguranței!
Credinţa adevărată lucrează cu certitudini.
Ştim! De unde ştim? Din Cuvânt.
Duhul Sfânt face această lucrare de convingere.
O făptură nouă, o identitate nouă, o apartenenţă nouă, o nouă filiaţie. N-o ai pe asta, eşti în nesiguranţă, pluteşti, şi aceasta este tot ce oferă orice religie, inclusiv religia creştină: O fi, n-o fi! Oi vedea la sfârşit! Oi vedea când voi ajunge la Judecată! Nu acesta este Cuvântul, nu aceasta este siguranţa pe care o lucrează Duhul lui Dumnezeu, care ia din Cuvântul lui Dumnezeu şi aduce în viaţa omului siguranţă, siguranţa că este o făptură nouă, că este copilul lui Dumnezeu, că are viaţa veşnică, că este moştenitorul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce ne învaţă Cuvântul, aceasta este ceea ce Duhul lui Dumnezeu ne poate ajuta să ne însuşim. Nu ne-am însuşit aceasta, mergem pe cărările alunecoase ale unei lumi care zace în cel rău. Nu avem aceste cinci certitudini, înseamnă cu siguranţă că avem pe cealaltă una, că suntem dintre cei care zăcem în această lume, şi zăcem în cel rău. "Ştim că lumea zace în cel rău", ori ştim ceea ce oferă Dumnezeu ori să fim siguri că suntem la rând cu lumea aceasta care zace în cel rău.
Mi-aş dori, în seara aceasta, să plecăm cu ştiinţa celor cinci certitudini şi să ieşim din certitudinea acestui pământ care zace în cel rău! Domnul să ne ajute la aceasta!
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu