duminică, 7 aprilie 2013

7, Duminică - zidire

Zidire, dimineața
Predică, Iuda 20-21, mesaj transmis prin Costel Zamfirache Descarcă MP3
...
Ne-am adus aminte de Domnul Isus, de fertfa Lui, și am putut să cunoaștem mila și îndurarea lui Dumnezeu. Am fost păcătoși din creștet până în tălpi. Dar ne-a adus acest Samaritean milostiv în acest han de poposire.
Cu toții putem cunoaște că privind în urmă, putem spune că până aici Domnul ne-a ajutat.
Dar am cunoscut și momente grele, în care am recunoscut acest vrăjmaș, de care suntem învățați să-i cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească.
O persoana superficială te face să ai rezerve.
Dar când cunoști pe cineva, inima ți se deschide. Tot așa trebuie să fim cu Domnul Isus Hristos. Să devină Domnul Hristos prietenul nostru bun și scump. Să spunem și altora despre Prietenul nostru.
Trăim vremuri grele.
4 principii: Fapte 2:42.
- Învățătura apostolilor,
- Frângerea pâinii,
- Rugăciune,
- Părtășia frățească.
Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul celor mântuiți.
Eu trebuie să mă întorc înapoi la izvoarele de la început.
Alte 4 principii:
Ne-am întors de la idoli la Dumnezeu ca să slujim lui Dumnezeu, și să așteptăm venirea lui Isus Hristos din cer. (Tesaloniceni)
1) Zideți-vă sufletește pe cedința voastră preasfântă. Dar azi așa de multă discuție fără rost. Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Este cu putință dacă ținem cont de aceste îndemnuri sfinte.
2) Rugați-vă prin Duhul Sfânt. Înainte de toate să urmărim în Sfintele Scripturi motivele pe care le dă Dumnezeu pentru rugăciuni. Vine și firea veche care se amestecă în lucrurile lui Dumnezeu.
3) Este timpul în care trebuie să vă sprijiniți. Probleme sociale, de familie, de adunare, și mă vede fratele că sunt plouat, că sunt apăsat. Să găsesc un cuvânt de încurajare, de îmbărbătare. Să ne ajutăm să gândim la lucrurile de sus. Țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu. Cu toții suntem îndemnați să ne sprijinim.
4) Și așteptați îndurarea Domnului Isus Hristos care stă să vină din ceruri. Nimeni și nimic nu poate să facă curăție în suflet decât nădejdea aceasta.
Să lepădăm orice lucru nepotrivit și să primim cu blândețe cuvântul primit.
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu